Poliţiştii de la frontiera Borş au indisponibilizat, sâmbătă, o semiremorcă marca Schmitz, în valoare de circa 40.000 de lei, care figura drept bun căutat, alerta fiind emisă în Polonia. Semiremorca era ataşată unui automarfar marca DAF, condus de un cetăţean polonez în vârstă de 48 de ani, care voia să intre în ţară prin punctul de frontieră Borş.

"La controlul de frontieră, cetăţeanul polonez a prezentat documentele pentru automarfar şi semiremorcă. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că semiremorca marca Schmitz figurează ca bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, alertă emisă de Polonia", a transmis, luni, subcomisarul Loredana Chifor, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Drept urmare, semiremorca a fost indisponibilizată la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.

În acest dosar, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăinuire.