Problema predării limbii române ca a doua limbă, pentru elevii care aparțin unei minorități etnice, va fi dezbătută vineri de profesorii din Bihor cu o reputată specialistă în domeniu.
Profesoara Elena Platon din cadrul UBB Cluj, etnolog și antropolog, va fi prezentă la Oradea, la o masă rotundă organizată de Casa Corpului Didactic Bihor, intitulată „Noi tendințe în predarea limbii române ca limbă nematernă”. Elena Platon a coordonat formarea cadrelor didactice care predau limba română minorităților naționale în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat între anii 2021 și 2023 și este director al Departamentului de limbă, cultură și civilizație românească al Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
„Intervenția dnei Platon este intitulată De la „ac și ață” la „Un bilet, vă rog!”. Despre febra comunicativă în achiziția RLS. Activitatea se adresează cadrelor didactice din țară și de peste hotare care predau limba română minorităților naționale, preocupate în mod real de dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română în rândul copiilor și elevilor, anunțându-și prezența și cadre didactice din Micherechi, Ungaria, interesate de tematica abordată”, a anunțat CCD Bihor.
La masa rotundă pot participa toți profesorii interesați de subiect. Evenimentul va avea loc vineri, 15 noiembrie, de la ora 15, în Cetatea Oradea, corpul C, etajul 2, sala 6. CCD Bihor organizează această întâlnire în colaborare cu Facultatea de Litere a Universității din Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor și cu sprijinul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor și al Asociației „Visit Oradea”.
În urmă cu două luni, Oradea a mai găzduit o întâlnire similară. La inițiativa Mathias Corvinus Collegium din Cluj, specialiști în lingvistică și pedagogie au dezbătut barierele lingvistice ale tinerilor maghiari din Transilvania, ajungând la concluzia unanimă că este falsă convingerea că etnicii unguri nu vor să învețe româna.