Inbar Hayman, o tânără de 27 de ani cu dublă cetățenie, israeliană și română, a fost omorâtă în captivitate de teroriștii Hamas, au informat autoritățile israeliene și Ministerul Afacerilor Externe din România. Artistă stradală, Inbar făcea voluntariat la festivalul „Supernova” când a fost răpită în cadrul atacului terorist.

Inbar, în vârstă de 27 de ani, și-a lăsat în urmă părinții Haim și Yifat, fratele ei Ado și partenerul ei Noam. Corpul ei este încă în posesia Hamas, potrivit presei din Israel, citate de Antena3.ro. 

"Autoritățile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, ostatic în Fâșia Gaza. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate. În prezent, o persoană cu dublă cetățenie, israeliană și română, se mai află ostatică în Fâșia Gaza, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza”, a informat MAE. 

Potrivit Adevărul.ro, la 7 octombrie, tânăra participa la festivalul de muzică „Supernova” din deșert, unde făcea voluntariat, după cum a povestit prietenul ei, Noam Alon. Fata s-ar fi ascuns inițial sub o scenă, iar apoi după un tufiș, dar teroriștii au găsit-o și au luat-o ostatică.

Ulterior, familia a primit o înregistrare video postată de Hamas pe Telegram, care o arăta pe fata însângerată și bătută, înconjurată de patru bărbați, mai arată site-ul de știri. 

Inbar Hayman semna lucrări de artă stradală cu numele „Pink”. „Am aflat cu profundă tristețe vestea care confirmă decesul tinerei Inbar Haiman, ucisă de teroriștii Hamas. În vârstă de doar 27 de ani, Inbar avea cetățenie română şi era studentă la Arte. Executa lucrări de artă stradală deosebite și numele sub care era cunoscută în Israel şi în lume era "Pink", semnătura ei inconfundabilă. Inbar a fost răpită de teroriștii Hamas pe 7 octombrie în timp ce se afla la festivalul de muzică Nova. De atunci, colegii ei de breaslă îi inscripționau numele pentru a cere eliberarea ei, "Free Pink". Suntem alături de părinții, fratele și partenerul ei de viață în acest moment cumplit de dureros. Fie memoria sa binecuvântată!”, a transmis Ambasada Israelului în România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!