În Kenya, o ingineră pe nume Nzambi Matee oferă o lecţie de sustenabilitate şi eficienţă: transformă gunoaiele din plastic în materiale de construcţii. Într-o fabrică deschisă în 2017, Matee amestecă nisip cu fragmente din ambalaje de lapte, şampon sau pungi de cereale, topeşte materia primă rezultată şi o modelează sub formă de cărămizi.

„Ne-am săturat să nu se facă nimic. Deşeurile plastice nu sunt doar o problemă kenyană, ci una globală, şi dacă nu suntem în stare să oferim soluţii practice, a le cere oamenilor să adopte o cultură a reciclării se poate dovedi o adevărată provocare”, a explicat tânăra în vârstă de 29 de ani.

Fabrica Gyenge Makers, cu cinci angajaţi, produce 1.500 de cărămizi pe zi, iar până acum a reciclat circa 20 tone de deşeuri. „Cărămizile noastre sunt de trei ori mai rezistente decât cele din beton, pentru că plasticul, fiind un material fibros, creează mai puţine goluri de aer”, a explicat Matee.

În decembrie, tânăra a fost recunoscută de ONU drept unul dintre cei şapte Tineri Campioni ai Pământului pe anul 2020.