O tânără în vârstă de 32 de ani, din judeţul Gorj, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru că ar fi înşelat un bătrân italian pentru a-i da suma de 780.000 de euro, relatează site-ul de ştiri Adevarul.ro.

Femeia, pe numele ei Simona Daniela Mărgăian, este acuzată de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, aceasta fiind chiar reţinută pentru 24 de ore în acest caz.

Anchetatorii spun că, în perioada mai 2015 - septembrie 2017, în mod repetat, aceasta l-a indus în eroare pe un italian septuagenar căruia i-ar fi promis că se vor căsători şi că vor avea o viaţă fericită.

"Folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de partea civilă, cetăţeanul italian T.F.A, în vârstă de 71 de ani la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii permanente, specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naştere a unor copii şi realizare a unor oportunităţi de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai şi, apoi, în Bucureşti, în mod repetat, prin comunicare nemijlocită şi prin mesaje online în reţeaua WhatsApp, a indus în eroare partea civilă, deposedând-o de suma totală de 780.000 de euro", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii din Gorj.

Adevarul.ro mai relatează că italianul, Francesco Thiella, a susţinut în plângerea depusă că fost escrocat sentimental şi că a vândut o locuinţă cu şapte camere în zona centrală a oraşului Milano, iar toţi banii i-a dat frumoasei gorjence. De asemenea, acesta a spus că i-a oferit multe alte cadouri şi diverse sume de bani, care i-au fost solicitate sub diferite motive. De exemplu, gorjeanca i-a cerut sume de bani pe motiv că părinţii săi erau bolnavi şi aveau nevoie de tratament.

Se pare că italianul s-a tot împrumutat pentru a-i oferi bani româncei, toată povestea culminând cu vânzarea apartamentului din Milano.

În rechizitoriu, se arată că italianul se împrumuta peste tot pentru a-i da bani româncei şi chiar îi mărturisea într-un mesaj că nu mai avea nici ce să mănânce, totul culminând cu vânzarea locuinţei din Milano. 

Rechizitoriul mai arată că tânăra din România îi cerea bani şi cadouri italianului chiar şi când se afla în vacanţe cu alţi iubiţi, spre exemplu în Dubai. 

Mai mult, Simona Daniela Mărgăian s-a căsătorit în toamna anului 2016, dar că a continuat să-i ceară bani sub diferite pretexte italianului, în ideea că vor locui împreună şi că vor avea copii.

Gorjeanca a respins toate acuzaţiile şi susţine că italianul i-a oferit totul din proprie iniţiativă.