Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a organizat, duminica trecută, în comuna Roşia, prima ediţie a Festivalului Viorii cu Goarnă "Dorel Codoban", dedicat maestrului făuritor de higheghi cu acelaşi nume, care a decedat în 2011.

Pe scena amplasată în aer liber şi-au dat concursul 13 tineri highidişi: Pele Florin, Duluş Darius, Popa Marius, Isai Ioan, Leuca Raul, Şerb Denis, Lascău Marian, Popoviciu Emil, Dărăban Remus, Boruţ Cristian, Zorilă Ştefan, Vaida Florin şi Sime Adela, o localnică din Roşia în vârstă de 17 ani, care a învăţat să cânte la vioară cu goarnă chiar de la Dorel Codoban.

Juriul, format din Leontin Ciucur, Dumitru Negrean, Eduard Albina şi Adrian Miescu, a decis ca locul I să fie ocupat de Ioan Isai, denumit "Zbiciu din Roşia". Locul al doilea i-a revenit lui Marian Lascău din Măgeşti, iar locul al treilea lui Cristian Boruţ din Beiuş.

Spectatorii primei ediţii a festivalului dedicat lui Dorel Codoban au putut asculta şi recitaluri date de solişti precum Anca Pavel, Vlad Ştef, Violeta Gherman şi Felicia Costin, dar şi cel dat de violonistul cu goarnă Mitică Negrean de la Ansamblul Artistic Profesionist Crişana.

La finalul festivalului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, prin directorul Adrian Dume, a înmânat diplome de excelenţă doamnei Floarea Codoban (soţia meşterului Dorel Codoban), pentru activitatea ei de meşter popular atât în ţară cât şi în străinătate, preşedintelui juriului, Leontin Ciucur, pentru reprezentarea judeţului la cel mai înalt nivel pe parcursul întregii cariere, şi primarului comunei Roşia, Florian Bonca, pentru organizarea a patru festivaluri dedicate culturii tradiţionale pe parcursul unui an.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana.