Scenă şocantă, luni seara, la sediul Partidului Social Democrat de pe bulevardul Kiseleff din Bucureşti. O tânără, angajată ca specialist în Relaţii Publice la PSD, s-a dus la sediul partidului, unde s-a dezbrăcat şi s-a automutilat, relatează mai multe portaluri media din Capitală.

Potrivit surselor citate de G4Media.ro, femeia, în vârstă de 32 de ani, a distrus mai multe bunuri, şi şi-a tuns părul, provocându-şi, de asemenea, mai multe răni pe mâini. În urma incidentului a fost apelat serviciul de urgenţă 112.

La faţa locului a fost direcţionată o patrulă de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Politie, care au identificat-o, scrie Alephnews.ro. La sosirea echipajelor de intervenţie, tânăra era dezbrăcată şi rănită atât la membrele superioare, cât şi la cele inferioare. 

Femeia primeşte îngrijiri medicale din partea unui echipaj al Ambulanţei. 

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a delcarat pentru G4Media.ro că este vorba de o angajată a PSD care "a avut o depresie". "S-a despărţit de iubit. Era în telemuncă şi a solicitat să vină la serviciu că nu mai are internet acasă. După o jumătate de oră a dat cu pumnul în geam. A venit salvarea şi poliţia, normal că poliţia a dat la presă. Îi căutăm părinţii din Vrancea, sperăm să o punem pe picioare şi să vină la muncă", a mai spus Ciolacu.