Criza forţei de muncă a adus conducerea Administraţiei Domeniului Public în faţa unei provocări neaşteptate. Pentru că o bună parte a angajaţilor trimişi acasă în toiul pandemiei de Covid şi-au găsit alte joburi şi în vară nu s-au mai întors la vechiul loc de muncă, în aquaparkul Nymphaea s-a ajuns ca mâncarea să fie livrată de pe linia de servire de către şefii de tură, iar în casieriile de la intrare să vândă bilete personalul de la birouri.

Directorul Liviu Andrica a făcut demersuri pentru a aduce 20 de angajaţi din spaţiul extracomunitar, mai precis din Nepal, de la bucătari şi maseuri până la şoferi şi personal de curăţenie.

Problema e că formalităţile de "importare" a forţei de muncă sunt complicate, aşa că şansele ca viitorii angajaţi să ajungă la Oradea înainte de închiderea sezonului turistic sunt mici.

Cel mai probabil, nepalezii vor avea o iarnă în care să se antreneze la noul loc de muncă, aşa cum au acum şefii din APD o vară la dispoziţie să se (re)obişnuiască cu munca de jos...