Istoria zbuciumată a Oradiei a făcut ca multe din statuile pe care oraşul le-a dedicat unor personalităţi să dispară pentru totdeauna. Din pricina invaziilor, schimbărilor de regim şi conducătorilor extremişti, ceea ce au respectat unii orădeni a fost uneori urât de alţii.
Regi şi regine, scriitori de seamă şi oameni care au influenţat istoria locurilor sunt personalităţile pe care orădenii au simţit că trebuie să le omagieze ridicându-le statui. Cine, cum şi când le-a cioplit chipurile pentru eternitate ştiu foarte puţini...
Fecioara ignorată
Cea mai veche statuie care a dăinuit în Oradea ar putea fi "Ridicarea în ceruri a Mariei" (foto), aflată în curtea Bisericii Romano-Catolice Olosig, vizavi de fostul Spital ORL. Deşi vârsta ei nu este atestată oficial, unii specialişti spun că a fost realizată în bronz în 1888 de sculptorul Kiss Gyorgy, care a transpus o statuie din piatră care din 1735 se afla în actualul Parc Traian.
Oficial, cea mai veche statuie din oraş e cea a întemeietorului Oradiei: Ladislau I. În 1892, Tóth István turna în bronz statuia de 2,2 metri a regelui cu sceptrul în mână, care a stat în centrul oraşului până în 1923, când Consiliul Orăşenesc, vrând să "românizeze" actuala Piaţă a Unirii, a predat-o Episcopiei Romano-Catolice, iar aceasta a mutat-o în curtea Palatului Baroc, unde se află şi azi. Locul de cinste din piaţa centrală a revenit Regelui Ferdinand, care însă a rezistat mult mai puţin: ferită de horthyşti, statuia a fost "refugiată" la Beiuş în septembrie 1940, de unde însă i s-a pierdut urma.
Vecinii
La patru ani după ce a realizat monumentul lui Ladislau, acelaşi Tóth István a făcut şi statuia lui Tordai Szaniszló Ferencz, fost episcop romano-catolic, care "priveşte" şi azi spre enoriaşi, din scaunul său de bronz aşezat în Parcul Baroc.
Pe 15 martie 1907, în Piaţa Libertăţii, unde a şi rămas, a fost amplasată statuia notarului Szacsvay Imre, operă a lui Margó Ede. Luna trecută, mai multe asociaţii maghiare din Oradea au început să strângă bani pentru a-i repara postamentul degradat.
În vecinătatea lui Imre, în 1934 s-a ridicat poetul naţional al României, Mihai Eminescu. Episcopul Roman Ciorogariu a dezvelit bustul realizat de sculptorul Oscar Han, dar în 1940 acesta a fost distrus de horthyşti. Eminescu şi-a regăsit locul în Oradea abia în 1990, când i s-a amplasat o statuie de 3,8 metri înălţime, realizată de Ovidiu Maitec, în Piaţa Independenţei.
Poeţi, istorici, artişti...
În Oradea mai au statui sau busturi Szigligeti Ede, amplasat în faţa Teatrului în 1941 (operă de Telcs Ede), Ady Endre în Parcul Traian (realizat de Vetro Arthur în 1958), Iosif Vulcan în Parcul Libertăţii (Iosif Fekete, în 1964), Nicolae Bălcescu - în parcul omonim (Iosif Fekete, în 1970), Dimitrie Cantemir - pe strada cu acelaşi nume (1975, de Ion Irimescu), Emanuil Gojdu - în Piaţa Unirii (1989, de Mircea Ştefănescu) şi Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga şi Onisifor Ghibu - în curţile şcolilor care le poartă numele, toate trei realizate după 1990, de orădeanul Cornel Durgheu. Tot Durgheu a făcut, în 1995, bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian şi statuia uriaşă a pompierilor din faţa sediului ISU Crişana, în 1996.
Singura statuie contestată din Oradea este cea ecvestră a lui Mihai Viteazul, pusă în Piaţa Unirii în 1994. Realizat de sculptorii Alexandru Gheorghiţă şi Georgeta Caragiu, monumentul a fost criticat de specialişti pe motiv că e incorect din punct de vedere heraldic: trebuia să aibă un picior al calului ridicat în aer (detaliu obligatoriu pentru personajele ucise mişeleşte), nu trebuia amplasat cu spatele spre graniţă, iar calul reprezentat e de rasă engleză. Şi din aceste motive, dar şi pentru că vrea să-l readucă pe Regele Ferdinand în piaţă, municipalitatea are de gând să-l mute pe voievod în Parcul Liniştii.
Moda statuilor
Pe lângă statuile personalităţilor, Oradea mai are monumente "nepersonalizate", cum ar fi Monumentul Ostaşului Român (1959, Parcul 1 Decembrie), Monumentul Holocaustului (1947, strada Mihai Viteazul), "Dansul felegii" din Piaţa Bucureşti (1971, Leonovics Boris), "Avânt" sau "Icar cu aripa frântă" din Bulevardul Dacia (1972, Rodica Stanca Pamfil), plus un monument şi un obelisc pentru soldaţi, ambele în cimitir. Totodată, în 1992 orădenii şi-au distrus o statuie: Monumentul Independenţei, ridicat în Centrul Civic în 1983. Pe locul lui s-a construit ulterior Catedrala Ortodoxă.
Moda reamplasării de statui în oraş a revenit în 2012, când cinci personalităţi şi-au găsit locul în centrul Oradiei: Regina Maria, realizată de sculptorul Dumitru Paina, şi grupul statuar Holnaposok realizat de Deak Arpad, care îi reprezintă pe poeţii Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula şi Emod Tamas în timpul unei discuţii literare.
Fie că sunt sau nu pe lista monumentelor istorice, toate statuile publice sunt în grija Primăriei, care, conform legii, trebuie să le protejeze şi să le pună în valoare. Pentru că, mici sau mari, reuşite sau nereuşite, controversate sau îndrăgite, niciuna n-a fost ridicată degeaba...
Statuia cărei personalităţi credeţi că lipseşte în Oradea? De asemenea, consideraţi că vreo statuie existentă nu-şi merită locul în oraş?
Ne lipseşte o statuie a marelui actor orădean Ion Mâinea. După decesul acestuia, se vorbea despre o stradă cu numele lui, dar acest lucru nu s-a realizat.
Sebastian Lupu (foto), 40 ani, actor
Nu cred că vreuna dintre statuile ridicate până acum în Oradea ar fi nemeritată. Îmi plac în special cea a Reginei Maria şi cea a lui Mihai Eminescu.
Liana Fodor, 42 ani, muncitor
Statuile trebuie ridicate în memoria unor personalităţi istorice şi literare, iar eu cred că în Oradea există statuile celor mai importante astfel de personaje.
Emilian Nica, 68 ani, pensionar
În primul rând cred că lipseşte o statuie a lui Iuliu Maniu, o mare personalitate în istoria politică a ţării. Din câte ştiu, există un proiect în acest sens.
Jeni Paşca (foto), 50 ani, jurnalist
Statuia lui Iosif Vulcan, orădeanul care a publicat prima poezie a lui Eminescu, există deja. Ar mai trebui cea a poetului bihorean Alexandru Andriţoiu.
Elena Ţoc, 70 ani, pensionară
Deocamdată, în Oradea cred că s-a respectat principiul ridicării statuilor pentru personalităţile care au făcut un bine ţării. Nu pot să spun cine lipseşte.
Ioan Maghiar, 63 ani, pensionar