Naista orădeană Oana Lianu a fost invitată, de Ziua Naţională a României, să cânte într-un concert extraordinar ţinut la Ambasada României din Germania, unde ambasadorul Emil Hurezeanu a organizat o recepţie dedicată zilei de 1 Decembrie.

Îmbrăcată într-un costum tradiţional, Oana Lianu a susţinut un moment vocal-instrumental românesc, în timp ce grupul Anatholis al Operei din Cluj, format din Florin Pop, Bogdan Nistor, Alexandru Stelian Simonfi şi Gelu Moldovan, alături de soprana Cristina Damian şi pianistul Krisztian Kosa, a interpretat imnurile României, Germaniei şi Uniunii Europene.

Luna aceasta, Oana Lianu mai are programat un concert de suflet, pe care-l va susţine pe 20 decembrie la Spitalul de Neurologie din Oradea.

Oana Lianu este conferenţiar universitar, doctor în muzică în cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea, titularul disciplinelor Folclor şi Instrumente populare de suflat şi conduce Ansamblul folcloric al Facultăţii de Muzică, devenind astfel prima femeie dirijor al unei orchestre populare studenţeşti din România. 

Numită Prinţesa naiului în 1992, în Franţa, Oana Lianu concertează în toată lumea, având un repertoriu vast, abordând genurile cafe-concert, folclor, muzică clasică şi muzică uşoară.