Naista Oana Lianu, denumită şi "prinţesa naiului" datorită talentului său şi a multitudinii de premii adunate în domeniu, s-a simţit ofensată de faptul că la sfârşitul săptămânii trecute, la iniţiativa Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Vasile Timiş, a sosit la Oradea pentru a le acorda diplome de excelenţă "personalităţilor culturale ale oraşului", dar ea, desemnată oficial "cea mai bună naistă din România" nu s-a numărat printre premiaţi.

"Că părul alb nu înseamnă neapărat şi înţelepciune, o confirmaţi pe deplin", spune naista, pe un ton extrem de dur, în epistola trimisă lui Mircea Bradu.

"Pe ce criterii aţi acordat excelenţele, stimabile domn? Au chiar atâta mai poate Direcţia pentru Cultură? În afara excepţiilor, desigur, cum e posibil să acordaţi diplome unor semi-analfabeţi? Sau, pardon, poate că nu merit diploma pentru faptul că sunt cea mai bună naistă româncă? Sau că reprezint Bihorul oriunde mă duc în lume? Sau că sunt conferenţiar universitar, doctor în muzică?", chestionează Oana Lianu în scrisoarea deschisă, întrebându-l retoric pe Bradu "până când mai călăriţi jilţul culturii, ca şi alţi colegi de-ai dumneavoastră, matusalemici şi ei, fără să faceţi nimic?!".

Artista s-a declarat de-a dreptul indignată că printre cei 158 de "excelenţi" nu s-au numărat şi "oameni grei" din cultura orădeană, ca de pildă cadre de la Facultatea de Muzică sau de la Şcoala de Arte Francisc Hubic, care au obţinut numeroase distincţii şi premii la festivaluri. "Sunt oameni de cultură, de care m-am lovit de-a lungul vremii, şi nu este posibil să nu fie recunoscuţi", spune artista.

Contactat de BIHOREANUL, omul de cultură Mircea Bradu a refuzat să comenteze scrisoarea Oanei Lianu. "Nu îmi pot permite să răspund la scrisori ce conţin în ele sintagma: "să acordaţi diplome unor semi-analfabeţi"", a spus şeful Direcţiei de Cultură.

Supranumită "prinţesa naiului", la cei 33 de ani, Oana Lianu are o carieră artistică fulminantă, cu peste 500 de concerte peste tot în lume şi cu un repertoriu vast din diverse genuri. Ea a devenit "doctor in musica Summa cum laude" la doar 29 de ani, iar în prezent e conferenţiar şi doctor la Universitatea Oradea.

Oana Lianu s-a remarcat şi în literatura de specialitate, ea publicând în 2006 cărţile "Naiul între tradiţie şi modernitate" şi "Metoda pentru însuşirea naiului" şi în 2007 devenit prima femeie dirijor al unei ochestre populare studenţeşti din România, după ce a preuat Ansamblul folcloric al Facultăţii de Muzică din Oradea.

Citeşte pe această temă şi articolul: Personalităţile culturale ale oraşului, premiate de Ministerul Culturii