Artista Oana Lianu a surprins pe toată lumea vineri seară, când a participat la prima ediţie din noul sezon al emisiunii "Românii au talent", de la Pro TV. "Prinţesa naiului", cum este ea supranumită, a convins juriul interpretând o partitură de jazz.

Atât Andra, cât şi Mihai Petre şi Andi Moisescu au plăcut-o pe orădeancă, drept pentru care au votat-o pentru următoarea etapă a competiţiei.

Conferenţiar la Facultatea de Muzică a Facultăţii de Muzică, Oana Lianu şi-a câştigat celebritatea atât în ţară cât şi peste hotare, interpretând atât la nai cât şi la alte instrumente sau vocal melodii clasice, folclorice sau evergreen-uri.

Interpeta s-a născut în Zalău, într-o familie în care muzica era la ea acasă, tatăl ei cântând într-un ansamblu folcloric. De la 6 ani a luat lecţii de pian, însă după încă 8 ani de studiu speranţele unei cariere de succes ca pianistă s-au năruit, din cauza unui accident la un deget. Aşa a învăţat să cânte şi la nai.

Dedicată muzicii, a susţinut peste 500 de concerte şi a primit premii şi distincţii în zeci de festivaluri internaţionale de folclor din Europa, China şi SUA.

Cu o carieră deja remarcabilă ca instrumentistă, Oana s-a specializat în Pedagogie Muzicală, iar în 1999 şi-a urmat familia la Oradea, unde a devenit conferenţiar la Facultatea de Muzică, publicând şi două cărţi de specialitate.

De-a lungul anilor şi-a perfecţionat şi vocea, iar mai nou a adoptat un nou stil, jazz-ul.

Mai multe despre ea, în articolul "Jazz la nai"