Oana Zăvoranu are o viaţă tumultoasă. După zeci de ieşiri în presă vorbind despre divorţul de Pepe şi susţinând că este însărcinată cu Tudy, amantul ei, Oana a fost internată în spital luni dimineaţa, după ce a leşinat.  

Querida a fost transportată de urgenţă la spital, unde i s-au făcut investigaţii. Apoi a fost transferată pe secţia de obstetrică-ginecologie. Medicii Spitalului CF 2 din Bucueşti nu au confirmat sarcina acesteia. "Nu sunt semne nici clinice, nici paraclinice de sarcină", a declarat, luni, un reprezentant al Spitalului CF 2, unde Oana Zăvoranu este internată în prezent.

Medicul a adăugat că pacienta se simte mai bine decât la momentul internării şi are un tonus bun. Se pare că Zăvoranu a venit la spital speriată, având dureri şi hemoragie. Sursa a precizat că dacă va fi nevoie, este posibil să intervină chirurgical. 

De când este internată, Oana a fost vizitată de mai mulţi prieteni, precum Cătălin Botezatu şi Ana Maria Prodan, dar şi de mama ei, cu care se poartă prin tribunale de ani de zile.