După patru ani de emisiune, mai marii postului Antena 1 au făcut schimbări drastice în ceea ce priveşte emisiunea "Un Show Păcătos". Co-prezentatorul Mircea N. Stoian a părăsit emisiunea, iar Mădălina Pamfile a fost concediată.

În schimb, din toamnă, un alt personaj monden va atrage fanii genului în faţa televizoarelor. Este vorba de Oana Zăvoranu (39 ani), care va ocupa funcţia de co-prezentator în cadrul emisiunii "Un Show Păcătos", potrivit Click.ro.

În acest fel, vedeta de tabloid are şansa să revină din conul de umbră în care a fost în ultimii ani din punct de vedere profesional, atrăgând atenţia doar prin scandalurile în care a fost implicată, inclusiv divorţul de Pepe.

Tot din toamnă, formatul emisiunii lui Capatos se va schimba radical, inclusiv numele acesteia.