Ultima întâlnire din acest an a motocicliştilor are loc în acest sfârşit de săptămână, la Ştrandul cu Valuri din Băile 1 Mai, în cadrul Oktober Bike Fest.

Potrivit clubului organizator, Invictvs Motor Club România, motocicliştii sunt aşteptaţi să sosească la întâlnire sâmbătă, începâd cu ora 10, iar pe tot parcursul zilei, participanţii sunt invitaţi la Pool Party şi demonstraţii moto.

În jurul orei 15, clubul de enduro Persistent va face o demonstraţie în ştrand, iar participanţii sunt invitaţi să se înscrie în concursuri de tras de frânghie, cel mai frumos motor sau cel mai frumos sunet scos de un motor.

Concertele rock încep sâmbătă seară, după ora 19.30, fiind programate să urce pe scenă trupele ASH Band şi Masterpiece, tribut Metallica.

Oktober Bike Fest se va încheia cu un super foc de artificii.

Intrarea este gratuită pentru toată lumea.