Motivând că primarii Ilie Bolojan şi Lucian Popuş scot în faţă doar avantajele unificării dintre Oradea şi Sînmartin, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a anunţat că filiala pe care o conduce demarează o campanie de informare a orădenilor şi a locuitorilor din Sînmartin cu privire la dezavantajele unirii.

„Începând de azi, dorim o informare corectă a cetăţenilor privind efectele acestei fuziuni. (...) Avantajele le văd peste tot”, a declarat Mang, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Bihor.

„Mită electorală!”

Un contra-argument pentru unificare prezentat de Mang este chiar promisiunea primarului Ilie Bolojan că taxele şi impozitele locuitorilor din Sînmartin vor stagna timp de 10 ani, despre care social-democratul spune că este „o măsură ilegală” şi „mită electorală”.

„În Codul Fiscal există maxim patru zone de impozitare, zone ce ţin cont de condiţii: dacă ai asfalt, apă, canalizare, încălzire. Sînmartinul le are pe toate şi nu ar exista niciun motiv să intre în zona B de impozitare, trebuie să fie în zona A. Dacă este în zona A, nu poate face Consiliul Local altă lege de impozitare. Este doar o poveste frumoasă. În plus, de ce locuitorul din Sînmartin să aibă impozit mai mic decât cel din Podgoria, care n-are apă, asfalt, canalizare?”, a declarat Mang.

Oradea vs. ... Roşia

Liderul PSD Bihor a contracarat apoi şi alte motive prezentate în campania de informare demarată de Primăria Oradea. De pildă, despre argumentul că, prin unire, Oradea ar intra în categoria oraşelor mari, urmând să aibă 178 km pătraţi, o suprafaţă mai mare decât Timişoara, Mang a sugerat că este inutil. „Comuna Roşia este mai mare decât Timişoara. Este acesta un avantaj pentru Roşia?”, a întrebat, retoric, şeful PSD Bihor, spunând şi că se îndoieşte că suprafaţa mărită a Oradiei va duce la dezvoltarea culturală ori a mediului universitar orădean.

Despre fondurile mai mari ce ar urma să fie alocate staţiunilor Băile Felix şi Băile 1 Mai, în urma unirii, Mang a spus că nu este o măsură realistă, întrucât Oradea a ajuns la limita creditelor. „Pentru accesarea fondurilor în Sînmartin soluţia nu este unificarea cu Oradea, ci schimbarea primarului”, a declarat social-democratul.

Mang a mai spus că Oradea şi Sînmartin nu pot deveni un brand turistic sub denumirea „Oradea”, căci brandul „Felix” este mult mai puternic.

Bani şi pentru „nu”

Campania anunţată joi de PSD va fi una de informare în adevăratul sens al cuvântului, cu afişe lipite prin cele două localităţi şi pliante împărţite locuitorilor, a spus şeful PSD Bihor.

Mang a adăugat că nu exclude chiar ca PSD să ceară o finanţare Primăriei pentru această campanie, pentru că, din calculele sale, municipalitatea a cheltuit deja circa 100.000 de euro pentru campanie, iar o sumă similară ar trebui cheltuită şi pentru orădenii care nu sunt de acord cu unificarea.

„Părerea mea personală este că adevăratul motiv al referendumului este să uităm de harababura din Oradea, că de la gară până în centru faci 30 de minute cu maşina, că tot oraşul e spart”, a mai spus şeful PSD Bihor.