Mărţişoarele de 1 Martie şi florile de 8 Martie pot fi însoţite în acest an şi de alte cadouri valoroase, care să marcheze debutul unui sezon înfloritor.

Multele evenimente plănuite la începutul lunii martie în Oradea au în prim-plan artişti locali, invitaţi din ţară, precum şi din străinătate, iar oferta muzicală este felurită.

În armonie

Armonia Venue găzduieşte un eveniment aparte pentru a celebra prima zi a noului sezon, unul ce vine cu speranţe şi mai mult soare. La "Armonia primăverii", oaspeţii vor degusta dintr-un meniu special, udat cu răcoritoare şi vinuri, în timp ce atmosfera va fi asigurată de Smiley şi de hiturile sale, cum sunt "Oameni", "De unde vii la ora asta?" sau "Aia e". Pentru a lua parte la evenimentul pregătit de gazde, orădenii trebuie să scoată din buzunar 200 de lei.

Tot pe 1 martie, Noo’vo Resto Lounge întâmpină primăvara cu o seară specială, cu muzică live, adusă de orădenii Adina şi Tomi, iar locurile trebuie rezervate din timp.

În preajma Zilei Internaţionale a Femeilor vor fi mai multe spectacole cu ritm. De pildă, în seara de 6 martie, Direcţia 5 aduce Senzitiv Live Tour pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru care încă mai pot fi cumpărate bilete, la preţuri de 120 şi de 140 de lei, de pe platforma iabilet.ro.

Săruturi furate

În seara de 8 martie, domnişoarele şi doamnele sunt invitate la o sărbătoare muzicală pregătită de Filarmonica de Stat sub bagheta tânărului dirijor moldovean Cristian Spătaru, apreciat de publicul meloman din Oradea, inclusiv la deschiderea spectaculoasă a stagiunii 2022-2023 cu "Carmina Burana".

Concertul din 8 martie este intitulat "Besos robados" (Săruturi furate) şi este prezentat drept o gală de muzică spaniolă şi mexicană, cu melodii celebre, precum „Granada", „La Cucaracha", „Bésame mucho", „Mexico lindo", „Solamente Una Vez", „La Paloma", „Júrame".

Soliştii serii vor fi tenorii Hector Lopez şi Cristian Mogoşan, bas-baritonul Cristian Hodrea şi violonistul Nagy Kálmán. Accesul va fi gratuit pentru femei, drept cadou de ziua lor. Domnii vor plăti 50 de lei pentru bilete.

Party cu Faydee

În aceeaşi seară de 8 Martie, Noo’vo Resto Lounge cheamă orădenii la un spectacol cu trupa Blue Monday, condusă de Dutka Andras. "Vino să te distrezi şi să sărbătoreşti într-un mod relaxat, fie cu prietenele, fie alături de jumătatea ta. Rezervă-ţi locul acum la 0750.432.211!", îndeamnă gazdele.

Ambasador Oradea organizează, de asemenea, tot pe 8 Martie, un "exclusive party" cu invitaţi speciali, în frunte cu cântăreţul australian Faydee ("Laugh till you cry", "Maria"), alături de DJ Jonnessey şi MC Aner. Un bilet standard costă 100 de lei, cu bufet inclus, iar unul de tip VIP, 200 de lei (rezervări la numărul 0783.111.444).

Tot de Ziua Internaţională a Femeii, la Lokal, în centrul Oradiei, Luna Amară va da un concert care celebrează 20 de ani de la debutul formaţiei cu albumul "Asfalt" (50 de lei, iabilet.ro).

Eşarfă în dar...

Şirul concertelor de primăvară nu se opreşte, aşa că pe 9 martie, pe scena de la Noo’vo Resto Lounge va urca trupa Taxi, preţul unui bilet fiind de 100 de lei. "Cu hituri memorabile precum «Criogenia salvează România» sau «Jumătatea mea», TAXI te va purta într-o călătorie muzicală în timp, aducându-ţi aminte de momentele pline de energie şi inovaţie", spun organizatorii.

Periplul muzical continuă în acelaşi local şi pe 10 martie, cu alţi invitaţi de seamă: Mircea Baniciu (foto), Vlady Cnejevici & Teo Boar. "Mircea Baniciu & Band vor interpreta cele mai îndrăgite piese, precum «Andrii Popa», «Eşarfă în dar», «Tristeţi provinciale» şi multe altele!", anunţă gazdele. Biletele se pot cumpăra online, de pe iabilet.ro, la preţul de 125 de lei.

Tu cum alegi să întâmpini primăvara?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!