În zilele de 15 şi 16 aprilie, între orele 12 şi 17, Sala de Jocuri Sportive a Universităţii din Oradea va găzdui "Târgul de ofertă educaţională 2010 - Universitatea din Oradea", unde vor fi promovate programele de studii universitare de licenţă oferite de instituţie.

Târgul se desfăşoară în cadrul celei de-a treia ediţii a Zilelor Porţilor Deschise la Universitatea din Oradea, astfel că elevii vor putea vizita facultăţile, laboratoarele şi sălile de curs din campusul universitar.

O noutate a acestei ediţii a târgului este faptul că Universitatea asigură transportul elevilor din Ştei, Beiuş, Aleşd, Salonta, Valea lui Mihai şi Marghita.

Participanţii la târg se vor putea informa la standuri şi cu privire la cărţile, revistele şi cursurile editate de colectivele didactice ale facultăţilor.