Guvernul a adoptat actele normative pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale, dar și a celor locale parțiale anticipate în unități administrativ-teritoriale unde șefii administrațiilor locale au devenit senatori și deputați în urma scrutinului parlamentar din luna noiembrie a anului trecut.

Este și cazul județului Bihor, unde pe 4 mai, odată cu primul tur al prezidențialelor, vor fi alegeri și pentru președinția Consiliului Județean și primăriile comunelor Rieni și Căbești, funcții vacante după ce deținătorii lor au devenit parlamentari.

Primul tur prezidențial, comasat cu locale

Potrivit unei informări a Autorității Electorale Permanente, Guvernul a adoptat, joi, o Hotărâre privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 și o alta privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi alegerea a noi primari în unele circumscripţii electorale.

De asemenea, executivul a adoptat și o Ordonanță de urgență privind măsurile pentru organizarea și desfășurarea celor două tipuri de alegeri, prezidențiale și locale anticipate.

Alegerile prezidențiale sunt, practic, repetarea celor din luna decembrie a anului trecut, după anularea lor de către Curtea Constituțională a României.

„Ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru alegerea Preşedintelui României”, a informat AEP.

Instituția arată că aceeași zi de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită și ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor, precum și pentru alegerea de noi primari în 4 orașe și 13 comune.

Succesori pentru parlamentari

După cu se știe, în Bihor, funcția de președinte al CJ este vacantă în urma alegerii lui Ilie Bolojan ca senator, în cadrul scrutinului legislativ din 24 noiembrie 2024. După ce, cu începere din 1 ianuarie 2025 Bolojan a renunțat la această poziție, pe 3 ianuarie consilierii județeni l-au ales ca președinte interimar, în locul său, pe Mircea Mălan, conform legii care prevede această procedură, până la organizarea a noi alegeri și învestirea președintelui ales prin votul cetățenilor.

De asemenea, tot pe 4 mai sunt chemați la urne și bihorenii din două comune, Rieni și Căbești, după ce în toamnă primarii acestora aleși pe 9 iunie anul trecut au devenit senator (Gheorghe Bota - PNL) și respectiv deputat (Corina Ene - PSD).

În țară, vor mai fi alegeri locale parțiale anticipate în orașele Zalău, Buşteni, Ulmeni şi Oţelu Roşu, şi în alte 11 comune, din județele Botoșani (Avrămeni și Coşula), Caraş-Severin (Lăpuşnicel), Cluj (Valea Ierii), Constanţa (Limanu), Dâmboviţa (Gura Ocniţei), Giurgiu (Buturugeni), Iaşi (Heleşteni), Olt (Iancu Jianu și Mihăeşti) și Teleorman (Drăgăneşti-Vlaşca).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!