Date îngrijorătoare privind fraudarea fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2007 - 2013. Oficiul European de Luptă Antifraudă a constatat suspiciuni de fraudare a banilor europeni în 556 de proiecte în valoare totală de 1,3 miliarde de euro.

În România, paguba s-ar ridica aproximativ 231 milioane de euro, după cum a anunţat Departamentul pentru Lupta Antifraudă, instituţie care reprezintă interfaţa cu Oficiul pentru Lupta Antifraudă, citat de Digi24.ro.

Potrivit bilanţului pentru exerciţiul financiar 2007-2013, în total, au fost făcute peste 1.150 de acţiuni de control în urma sesizărilor venite de la DNA, DIICOT şi celelalte instituţii abilitate din România, din care peste 800 au fost şi finalizate.

Rezultatul arată că în cazul a 556 de proiecte există suspiciuni de fraudă şi alte nereguli, iar impactul posibilei fraude este de peste 231 de milioane de euro, arată Digi24.ro.

În raport este prezentat şi un caz din România. Un consultant care nu este român dar care a lucrat pentru un proiect major de sănătate în ţara noastră ar fi cerut mită de la cei care ar fi trebuit să contracteze respectivul proiect major. El ar fi cerut 5% din valoarea contractelor. Printre finanţatorii acestui proiect a fost chiar Banca Europeană de Investiţii, mai scrie sursa citată.

Cifrele au fost prezentate cu ocazia vizitei în România a directorului general al OLAF, Giovanni Kessler.