Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câştig de cauză lui Stelian Ogică în procesul intentat statului român pe motiv că a fost încarcerat pe nedrept. Acesta urmează să primească despăgubiri în valoare de 8.000 de euro.

Potrivit deciziei CEDO, lui Ogică i s-a încălcat dreptul la libertate atunci când a fost închis, iar statul român este acuzat că a încălcat articolele 3 şi 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ogică a explicat, în acţiunea depusă la CEDO, condiţiile pe care le-a avut în arest. El a fost închis alături de deţinuţi periculoşi într-o celulă neaerisită şi neîncălzită, a trebuit să împartă patul cu alţi deţinuţi, iar din cauza condiţiilor de igienă precare a ajuns să facă păduchi. În plus, Stelian Ogică a declarat că fost bătut de către gardienii de la închisoare.

Stelian Ogică a devenit cunoscut în 2001, când a revendicat premiul cel mare la 6 din 49 - de un milion de euro - spunând că biletul i-a fost furat. A fost arestat şi a stat mai bine de un an în închisoare.