„Aveţi dă grijă, că-i chină acol’! No, viaţa la ţară...”. Aşa îşi ghidează musafirii un tânăr fermier din satul Uileacu de Criş, arătându-le gospodăria. Raul Cotuna ţine poarta deschisă pentru oricine are curiozitatea să vadă cum se trăieşte şi, mai ales, cum se munceşte într-o gospodărie din mediul rural, unde încă se cresc animale şi se cultivă grădina.

„Aşa au trăit bunicii şi părinţii mei, aşa am crescut şi eu, şi aşa-mi place să trăiesc. Iar dacă-i cineva curios să vadă, cu mare bucurie îl primesc”, zice tânărul. A lansat invitaţii pe Facebook şi Instagram, iar zeci de părinţi şi de copii i-au trecut deja poarta. Invitaţia rămâne deschisă...

Ca la ţară...

Raul Cotuna (30 ani) s-a născut şi a crescut la ţară, în casa părintească din Uileacu de Criş, comuna Tileagd, unde locuieşte în continuare alături de mama sa şi de un copil luat de aceasta în plasament. Spre deosebire de mulţi consăteni, nu se rezumă să planteze legume în grădină, ci cresc şi animale pe lângă casă şi lucrează pământurile. „Trăim cum se trăia pe vremuri, din ce-ţi faci”, zice tânărul agricultor.

Absolvent al Colegiului Economic Partenie Cosma şi apoi al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Raul şi-a dat seama înainte să termine studiile că meseria de economist nu-i de el. A preferat să rămână acasă ca să îngrijească gospodăria.

În bătătură, creşte găini, iepuri, trei vaci şi o viţică recent fătată. „Porci nu, că-i mai complicat cu ei, de când cu pesta”, explică el. Gospodăria e completată de Fifi, un pui de Teckel care doarme adesea încolăcit lângă viţeluşă, de pisica Gheruţă şi de alţi 3 câini. „O gospodărie aşa cum, în copilăria mea, avea toată lumea...”, spune Raul.

Astăzi, însă, gospodării ca a lui sunt tot mai rare, pentru că tinerii din sate s-au mutat la oraş sau chiar peste hotare, iar părinţii şi bunicii rămaşi în urmă abia mai au putere să „coate” de ei, darămite de acareturi...

Pe alese

Viaţa la ţară nu-i uşoară şi nici idilică. Raul şi mama sa se trezesc în fiecare zi la 6 dimineaţa, ca să pregătească abracul vacilor, adică micul dejun, să dea drumul găinilor şi să le arunce şi lor nişte grăunţe, să cureţe grajdul şi să mulgă laptele înainte să le dea drumul pe pajişte ori prin grădină. „Vacile nu ştiu că-i sărbătoare, cu ele ai de lucru în fiecare zi”, zice agricultorul. Dar nu se plânge şi nici nu-i trece prin cap să se mute la oraş. „Aici mă simt eu cel mai bine”.

Familia Cotuna cultivă şi o grădină de legume, din care mănâncă toată vara şi îşi asigură provizii pentru iarnă, iar la capătul ei are o livadă cu 150 de caişi şi câteva zeci de alţi pomi. În plus, cei doi au luat în arendă mai multe terenuri pe care cultivă cereale, ca să aibă cu ce hrăni animalele, dar şi dovleci din mai multe soiuri, pe care toamna îi scot la vânzare. „Câştigăm cât să putem trăi. Nu ne plângem”, spune tânărul.

După prima brumă, din grădina sa doritorii îşi pot alege singuri ludăile, adică dovlecii dulci, care se coc în cuptor. „Am clienţi care vin de la oraş special ca să-i culeagă pe cei pe care îi vor”, zice fermierul.

Poftiţi în bătătură!

Anul trecut, o întâmplare i-a dat de gândit. Venea într-o după-masă cu vacile de pe câmp, când a văzut pe marginea drumului o mămică şi o fetiţă de câţiva anişori care priveau animalele cu mare interes. „Am întrebat-o pe doamnă dacă vrea fetiţa să pună mâna pe vaci şi a zis că da, că n-a mai văzut niciodată. Cum vacile noastre sunt şi foarte blânde, n-a fost nicio problemă. I-am văzut micuţei fericirea în ochişori”, povesteşte tânărul.

Ajuns acasă, a postat pe Facebook o poză cu văcuţele şi s-a întrebat câtă lume ar vrea să mângâie animalele. Surprinzător, în câteva minute, mulţi părinţi s-au invitat la el! „Mi-am dat seama că sunt oameni care ar vrea să viziteze o gospodărie de la ţară, mai ales pentru copii, dar nu au unde. Cum nicio fermă nu face asta, am zis că-i primesc eu”, zice Raul.

A creat o pagină de Facebook şi o alta de Instagram, intitulate „Ograda pruncilor”, tocmai pentru a sugera că e binevenit orice copil, doar să-şi programeze vizita. Raul nu percepe nicio taxă şi n-a pus nici limită de timp. „Fiecare vine şi stă cât vrea. Unii copii vor să ne vadă cum mulgem vacile, alţii se plimbă prin grădină sau se joacă cu Gheruţă şi cu căţeii. Fiecare după plac...”.

Raul Cotuna

Sprijin pentru producători

Toată vara, Ograda pruncilor a fost vizitată de zeci de părinţi cu copii, unii făcând-o chiar de mai multe ori, împrietenindu-se cu Raul şi cu mama lui. „Foarte mulţi oameni faini am cunoscut”, zice tânărul. Doritorii au putut şi să cumpere lapte, ouă, dovleci ori ce-au mai avut de vânzare el şi vecinii lui. „Trebuie să susţinem producătorii locali, câţi mai sunt. Dacă găinile mele nu fac ouă, eu nu cumpăr de la magazin, ci de la cineva din sat. Sunt mai bune şi îl şi ajut pe omul ăla”.

Raul postează zilnic pe internet poze din bătătură, cu animalele din curte și activităţile de sezon, precum depozitatul ştiuleţilor de „tenchi” în coşară ori răzălitul dovlecilor furajeri. În sezonul rece, munca pe-afară e mai puţină, aşa că are mai mult timp să răsfeţe necuvântătoarele.

Anul viitor, Raul speră să le poată arăta şi mai multe musafirilor de la oraş, pentru că ar vrea să-şi facă o seră pentru legume. „Dacă cineva va vrea să şi cumpere un kilogram de roşii sau de castraveţi, cu mare drag vom da. Oricum, în Ograda pruncilor vor putea veni în continuare gratuit”. Tânărul speră că, văzând cum trăiesc şi cum muncesc oamenii de la ţară, orăşenii îi vor aprecia mai mult şi îi vor prefera supermarketurilor. Spre binele tuturor, producători și consumatori deopotrivă, și mai ales al generațiilor viitoare...

DRUMUL BĂTRÂNILOR

Plimbare ca odinioară

La vară, Raul ar vrea să-i ducă pe vizitatorii Ogrăzii pruncilor şi într-o scurtă drumeţie, până la pivniţa săpată în dealul din capătul satului. „Pe vremuri, toată lumea avea o pivniţă unde se duceau cartofii, vinul, pălinca şi ce mai era de depozitat. Oamenii mergeau pe un drum pe sub deal, care încă se mai vede şi pe care eu l-am botezat Drumul Bătrânilor. Oricine poate face o plimbare până acolo. Mergem „la pijniţă”, cum se spunea, bem un pahar de apă rece sau de pălincă, admirăm panorama asupra satului şi venim înapoi”, zice Raul. Aşa cum făceau sătenii odinioară...