În timp ce destui colegi de generaţie fug de carte ca atleţii, alţii obţin performanţe fără să aibă sentimentul că-şi sacrifică tinereţea.

Luna trecută, Ioana Cotrău, o orădeancă de 17 ani, a primit nota maximă la Olimpiada Naţională de Istorie, o performanţă care se obţine greu şi, ca atare, rar. Autoarea lucrării perfecte consideră, modestă, că este mai mult curioasă decât studioasă, şi are ambiţia să afle cât mai multe din trecutul recent al românilor.

Anul excelenţilor

Olimpiadele naţionale din acest an, desfăşurate în aprilie în mai multe oraşe din ţară, au adus concurenţilor bihoreni rezultate notabile, peste 100 de elevi din judeţ obţinând premii şi menţiuni. Dintre ei, 13 au fost cei mai buni în domeniul lor, fiind recompensaţi cu premiul I, la religie, muzică, germană, arte plastice şi istorie.

În ce priveşte această din urmă disciplină, Oradea se poate mândri cu un rezultat chiar remarcabil: pe 21 aprilie, la Brăila, Ioana Cotrău, de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, a primit locul I la Olimpiada Naţională de Istorie după ce a scris o lucrare notată, nu de una, ci de două comisii de evaluatori, cu nota maximă - 10.

Adolescenta este elevă în clasa a XI-a, la profilul Filologie-Bilingv, iar pasiunea pentru istorie o are încă din gimnaziu. "Îmi place să cunosc trecutul şi, astfel, să înţeleg ce se întâmplă în prezent", spune Ioana.

Să ne cunoaştem istoria

Singura fiică a prim-procurorului adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău, adolescenta este atrasă, în acelaşi timp, şi de Literatura Română şi de Logică, în ultimii ani testându-şi cunoştinţele la aceste materii în cadrul olimpiadelor judeţene. Istoria, însă, i-a fost mai pe plac. "Din clasa a X-a profesoara mea este doamna Livia Muntean (foto), şi este o plăcere s-o avem la clasă. Cu dânsa m-am pregătit şi pentru concurs", zice Ioana.

La rându-i, dascălul o laudă cum ea însăşi nu vrea. "Nu ştiu ce v-a spus Ioana, pentru că e foarte modestă, dar este o elevă deosebită, de nota 10, la multe materii, nu doar la Istorie", zice profesoara, deloc surprinsă de rezultatul Mariei.

La Olimpiada Naţională, orădencei i s-a cerut să trateze mai multe subiecte, cel principal fiind legat de România şi Europa în secolul XX, cu referiri inclusiv la schimbările de regimuri politice. Subiectul i-a venit ca o mănuşă. "Mi-a plăcut să învăţ despre România în perioada comunistă. Auzisem de la bunici şi părinţi diverse lucruri, dar am vrut să le cunosc în detaliu, căci ne influenţează şi astăzi", spune tânăra.

Performanţă rară

Deşi conştientă că nu e "trendy", Ioana spune că pur şi simplu îi place să înveţe, dar asta nu înseamnă că ar fi o tocilară care nu are timp şi pentru ieşiri cu prietenii. "Reuşesc să reţin mult din materii încă de la ore, dar învăţ şi acasă. Nu-mi place să nu fiu pregătită şi să am emoţii din cauza asta", explică adolescenta.

De altfel, chiar şi la Olimpiada Naţională s-a dus relaxată după ce la ediţia anterioară, din 2015, obţinuse nota 8,70. "Mi-am luat o săptămână liberă înainte, ca să mă pregătesc şi să citesc materiale suplimentare, dar am mers relaxată. Tocmai de aceea, nu mi-a venit să cred când am văzut că am luat 10!".

Nota dovedeşte, însă, fără dubii că în cele trei ore de examen s-a concentrat pentru a redacta o lucrare fără greşeală. "La Istorie, din cunoştinţele mele, nu am mai avut o notă de 10 în Bihor la Olimpiadele Naţionale din 2003 încoace", spune profesoara Livia Muntean.

Cu ochii pe Cluj

În urma rezultatului, Ioana a primit un premiu în bani, cărţi, dar şi o diplomă de excelenţă din partea Facultăţii de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, plus invitaţia ca după terminarea liceului să se înscrie fără examen la cursurile acesteia.

Totuşi, orădeanca înclină, deocamdată, într-o altă direcţie. I-ar plăcea să studieze, la fel cum a făcut-o şi mama ei, Dreptul. "E un domeniu captivant. Încă nu m-am hotărât, dar mai am un an să decid". Dacă va opta pentru Drept, ar alege totuşi să studieze fie la Cluj, fie la Bucureşti. "Nu că la Oradea n-ar fi bună facultatea, dar aş vrea să am experienţa vieţii de student, departe de casă", spune Ioana. Până atunci, îşi mai dă timp să se bucure că orele de studiu i-au fost recunoscute la nivel naţional, şi nu oricum, ci cu nota maximă...