Decedată sâmbătă, Marioara Maghiar, soţia fostului rector Teodor Maghiar, este omagiată de Universitatea din Oradea chiar dacă nu a fost angajată a acestei instituţii de învăţământ. De duminică, la poarta Universităţii a fost arborat un mare steag negru, în semn de doliu, dar şi de coeziune cu familia Maghiar, care a condus Universitatea din 1991, de la înfiinţare, până în 2007, când unul din cei doi fii ai ctitorului, Doru Maghiar, a fost forţat să demisioneze din funcţia de rector după ce DNA a început urmărirea sa penală, pentru fapte de corupţie, la fel ca şi în cazul tatălui său.
Întrebat de BIHOREANUL de ce a arborat steagul de doliu la intrarea principală în incinta Universităţii, actualul rector Cornel Antal a afirmat, luni, că gestul a avut o motivaţie oarecum umanitară. "Pentru soţia primului rector. E o treabă pur sufletească", a spus Antal.
El a recunoscut că Marioara Maghiar n-a avut nicio legătură directă cu Universitatea, nefiind cadru didactic, şi a susţinut că nu el a ordonat arborarea steagului de doliu. "Nu ştiu cine a luat această decizie. Eu am auzit de ea şi nu m-am împotrivit", a spus Antal.
Întrebat dacă măsura de arborare a steagului nu e totuşi una exagerată, Antal a admis acest lucru şi a spus că va dispune coborârea lui: "Aveţi dreptate, e o chestie oficială. Vom da jos steagul".
Ulterior, rectorul a revenit cu un telefon, precizând că s-a documentat şi aşa ar fi aflat că steagul a fost arborat nu doar pentru Marioara Maghiar, ci şi pentru Nicolae Ienciu, fost şef al cantinei Universităţii, care a decedat "în urmă cu două-trei zile". Cu toate acestea, Antal a garantat că steagul de doliu părăseşte poarta Universităţii.
Ciudat este, însă, că fostul administrator al cantinei Universităţii, Nicolae Ienciu, a murit nu "în urmă cu două-trei zile", cum a spus Antal, ci miercurea trecută, iar cu o zi înainte ca Universitatea să arboreze steagul de doliu (adică sâmbătă), el fusese deja îngropat.
Soţia fostului rector, Marioara Maghiar, a decedat sâmbătă, la Spitalul privat Pelican, deţinut de fiii săi, Adrian şi Doru Maghiar, în urma unui infarct.
Evenimentul este de aşteptat să-l marcheze şi mai mult pe fostul rector Teodor Maghiar, şi aşa vizibil slăbit după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la 5 ani de închisoare, cu executare, pentru falsificarea cifrei de şcolarizare a Universităţii şi păgubirea bugetului Ministerului Educaţiei cu aproape 25 milioane euro, bani primiţi necuvenit de Universitate tocmai în baza raportărilor unui număr prea mare de studenţi. În prezent se judecă recursul, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înmormântarea Marioarei Maghiar va avea loc marţi, la Cimitirul Municipal, slujba de îngropăciune urmând să înceapă la ora 13 la Capela Haşaş, unde este de aşteptat ca toţi apropiaţii familiei, precum şi VIP-urile din Bihor care îi datorează fostului rector fie obţinerea unei diplome, fie a unui titlu universitar, să se adune pentru a-şi manifesta compasiunea, solidaritatea şi recunoştinţa faţă de acesta.