Orădenii sunt chemaţi la un moment de reculegere în memoria celor care au murit în urma incendiului devastator din Clubul Colectiv din Capitală, printr-un eveniment iniţiat duminică dimineaţă pe reţeaua de socializare Facebook.
"Acest eveniment este creat în memoria tinerilor care au murit nevinovaţi în clubul Colectiv din Bucureşti şi pentru a trage un semnal de alarmă autorităţilor care permit funcţionarea unor asemenea localuri! Vă invităm pe această cale, în seara aceasta, duminică, 01.11.2015, orele 18.00, la Statuia Ostaşului Român, Parcul 1 Decembrie (între Casa de Cultură a Sindicatelor şi fântânile arteziene), să aprindem o lumânare pentru liniştea sufletelor celor care ne puteau fi fraţi, prieteni, rude sau colegi!", se arată în descrierea evenimentului.
Până în jurul prânzului, din cei 1.600 de oameni care au primit invitaţii, doar 38 de useri ai reţelei de socializare au arătat că vor participa, iar alţi 35 s-au declarat interesaţi.
Un alt moment de reculegere, programat tot pe Facebook, a fost anunţat pentru ziua de luni, 2 noiembrie, de la ora 15, în acelaşi loc. Participanţii sunt rugaţi să aducă o lumânare.
Duminică, peste 1.000 de oameni participă la un marş al tăcerii, în Capitală.
Tot duminică, numărul celor care au pierit în urma dezastrului din clubul bucureştean s-a ridicat la 29.