Dosarul lui Mihai Lucan, medicul acuzat de delapidarea Institutului Urologic şi de Transplant Renal Cluj, a pornit de la plângerile lui Emanuel Ungureanu, un fost angajat al Institutului, care avea printre atribuţii convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze organele pentru transplant.

Adevarul.ro scrie că dosarul Lucan a apărut după aproape 15 ani de la prima plângere făcută de Ungureanu, care a fost angajat circa un an la Institut, ca asistent social clinician și care acum este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Delia Grădinaru" ce oferă sprijin pentru peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică dependenţi de dializă din toată ţara. El este din 2003 profesor de Istorie la un liceu din Cluj, iar din 2016 este deputat de Cluj pe lista USR.

Într-un interviu pentru adevarul.ro, Emanuel Ungureanu a povestit că a început colaborarea cu Mihai Lucan în 2002. Omul descrie o întreagă mafie ce apăruse în jurul medicului, în ce priveşte transplantul de organe.

"Colaborarea a început în 2002, iar cel care m-a testat înainte de a veni în clinică a fost un domn pe nume Emil Sabo – el se prezenta drept Sabău-cel despre care aveam să aflu că intermedia relaţia dintre pacienţii străini care aveau nevoie de un rinichi şi românii săraci dispuşi să-şi vândă un rinichi pe bani, reamintesc cazul Iacob în acest sens şi povestea neelucidată de procurorii DIICOT Cluj, prin anii 2005, când eu nu mai eram angajat al Institutului. Sunt anchete jurnalistice foarte bine documentate în Jurnalul Naţional cu cazuri muşamalizate la nivel înalt. Inclusiv ambasadorul României la Vatican s-a implicat în acest caz. Nu se mai ştie nimic despre acest domn Iacob", a spus Ungureanu.

Adevarul.ro aminteşte că, la începutul anului 2005, braşoveanul Iulian Iacob s-a autodenunţat la Parchetul General, declarând că este traficant de organe. Birourile de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog ale Poliţiei din judeţele Braşov şi Cluj au declanşat cercetările simultan, sub coordonarea Parchetului Cluj. Procurorii nu l-au găsit vinovat de nimic pe Lucan, care susţinea că e nevinovat. Braşoveanul a declarat că Emil Sabo, care se recomanda jurist al Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, i-a promis 7.500 de dolari pentru un rinichi, care apoi a fost transplantat de către medicul Mihai Lucan unui străin.

"Colaborarea asta s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe. Dacă pentru calităţile lui chirurgicale să zicem că-i suportam înjurăturile şi comportamentul mitocănesc arhicunoscut în clinică, n-am putut să suport ideea că cineva profită din disperarea unor bolnavi de a trăi şi din moartea unor oameni, că practic când vorbim despre transplant de la un donator aflat în moarte cerebrală vorbim despre situaţia în care cineva moare, ca altcineva să trăiască ori pentru asta nu se pot face bani, este inuman, este criminal, este strigător la cer", a declarat Ungureanu pentru adevărul.

Citiţi AICI întreg interviul cu Emanuel Ungureanu!

După cum se ştie, Mihai Lucan, fiul său şi fostul manager al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, alături de alţi patru medici, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat pentru delapidarea Institutului. Spitalul de stat a fost "căpuşat", conform procurorilor, de cel puţin 1 milion de euro, bani care ar fi ajuns la clinica privată a familiei Lucan.