Într-o vreme în care copiii își găsesc drumul cu telefonul, Péter König îi învață să se descurce cu busola, harta și mintea lor.
Orădeanul, antreprenor de profesie, este co-fondatorul singurului club sportiv din oraș care promovează orientarea sportivă, o disciplină dezvoltată la noi în anii comunismului, dar care încă rezistă. Este un sport de alergare, dar și de atenție și de respect față de natură.
De pe vremea pionierilor
Orientarea sportivă nu este o invenție recentă pentru copiii plictisiți de ecrane. În România, acest sport are o tradiție de aproape opt decenii, primul concurs de orientare turistică - așa cum era numită atunci disciplina bazată pe hartă și busolă - având loc în 1947, în Munții Zarandului.
Orădeanul Péter König îl practică de 50 de ani. A descoperit orientarea când avea 11 ani și era elev la Liceul Ady Endre (atunci, școala avea numele Alexandru Moghioroș). În comunism, toți copiii erau îndemnați să facă sport, iar lui i-a atras atenția orientarea, pentru că aducea laolaltă două lucruri care îi făceau plăcere: alergatul și pădurea. „Este un sport pe care nu poți să-l practici dacă nu-ți place să stai în natură”, zice bărbatul.
Geografie vie
Într-un concurs de orientare, sportivul primește o hartă pe care sunt marcate așa-numitele puncte de control, la care trebuie să ajungă. Se ghidează cu busola, știind că nuanțele de verde nu înseamnă doar copaci, ci vegetație mai deasă sau mai rară, liniile maro arată diferențele de nivel, cele negre marchează potecile (foto).
Fiecare vale, groapă sau intersecție poate fi cheia unui traseu și ține de priceperea sportivului să găsească punctele la care trebuie să ajungă. „Important este să ții harta către nord”, explică orădeanul. Restul ține de ochi, minte, picioare și curajul de a alerga singur prin pădure. Sportivii pleacă pe traseu cu decalaj de 3 minute, ca să nu se poată lua unii după alții, și câștigă cel care termină traseul cel mai rapid.
Pentru copii, orientarea este și o probă de autonomie, iar când ajung la finalul traseului, capătă încredere în ei. Totodată, acest sport are și o latură ecologistă. Cei care îl practică umblă prin pădure, observă terenul, văd schimbările, defrișările, urmele animalelor ori locurile degradate. Inevitabil, prind drag de natură...
Alergare cu minte
După absolvirea liceului, Péter a plecat la facultate, la Timișoara, unde a studiat electronica, dar nu s-a lăsat de orientare, alergând pentru clubul universitar de pe Bega. După ce a revenit la Oradea, cu unul dintre prietenii lui din liceu, Závodszky Tamás (foto), a continuat să practice orientarea sportivă. În urmă cu 20 de ani, cei doi au fondat clubul sportiv Ady Liceum, dedicat orientării.
Závodszky este profesor de geografie la Liceul Ady Endre și recrutează elevii dornici să practice orientarea, iar alături de fostul său coleg de liceu îi învață cum să citească hărțile și să fie sprinteni pe trasee. „Pentru acest sport, n-ai nevoie decât de niște adidași, dar nu este un cros. Se combină alergarea pe teren cu gândirea”, zice König.
Împreună, cei doi prieteni cartografiază și pădurile în care țin antrenamente sau concursuri, pas fără de care sportul n-ar putea exista. Apoi, Péter pregătește hărțile necesare sportivilor și asigură și premiile pe care le oferă la concursuri. Din 1993, are firma Tehnoprint, specializată în imprimări și confecționări de diferite obiecte personalizate. Pe cale de consecință, compania a devenit sponsorul sportivilor de orientare.
Cupa Bihorului
Luna trecută, clubul Ady Liceum, care este afiliat Federației de Orientare, a organizat Cupa Bihorului, o competiție la care au participat peste 130 de concurenți, dintre care aproape 40 din Ungaria, datorită relațiilor strânse dintre cluburile de profil din cele două țări. De asemenea, au fost prezenți sportivi din diverse județe ale României, precum Satu Mare, Maramureș, Cluj, Zalău, Brașov sau Mureș. Cei mai mici participanți au fost copiii de 10 ani, iar cel mai vârstnic - un clujean în vârstă de 85 de ani.
Împărțiți pe categorii de vârstă, cu trasee adaptate, sportivii au alergat prin pădurea de la Cetariu, încercând să ajungă cât mai repede la punctele de control. Confirmarea fiecărui asemenea punct se face digital, cu niște brățări pe care sportivii le au și care înregistrează și timpul de concurs. Pe vremuri, confirmarea se făcea cu niște fișe care erau compostate la fiecare punct.
Copiii începători au trasee mai scurte și, la început, primesc ajutor prin marcaje vizibile. La seniori, distanțele pot trece de 6-8 kilometri, dar în practică se adună mai mult, pentru că linia dreaptă de pe hartă rar coincide cu drumul real din pădure. Telefonul, deși poate fi purtat pentru siguranță, nu ajută la orientare: punctele de control există doar pe harta de concurs.
Copiii, tot mai puțini
Clubul Ady Liceum are în prezent aproape 30 de membri, de toate vârstele, care se antrenează în parcuri din oraș și în pădurile din apropierea Oradiei. Copiii vin mai greu în club și rămân mai puțin, recunoaște Péter. Se apropie de acest sport prin școală sau pentru că părinții lor iubesc natura, dar mulți renunță după câteva antrenamente.
În alte cazuri, părinții sunt uneori mai greu de convins decât copiii, pentru că se tem să-i lase în pădure, mai ales pe ploaie sau frig. Dar concursurile se țin indiferent de vreme, spune König. Animalele sălbatice nu sunt un pericol, explică el, pentru că nu se apropie de zonele în care aud gălăgie.
Răsplată de weekend
Totuși, nucleul unicului club de orientare din Oradea rezistă, datorită oamenilor care aleargă din copilărie și care, prin orele alergate în pădure, încearcă să compenseze zilele de muncă în birouri. „Serviciul mă obligă să stau în ateliere toată ziua, dar la sfârșit de săptămână abia aștept să ies la o drumeție sau o alergare în pădure”, zice și patronul Tehnoprint.
Pentru el, farmecul sportului stă tocmai în această combinație: mișcare, liniște, pădure și minte limpede. „Este o relaxare”, spune Péter. Nu doar competiția îl atrage, ci și pregătirea traseelor, căutarea punctelor, mersul prin pădure, liniștea locului. Face drumeții și cu familia, iar copiii lui au practicat, la rândul lor, orientarea.
Péter König știe că orientarea nu e un sport spectaculos, menit să producă vedete, dar este o „școală de atenție”. Într-o lume în care orientarea a devenit o aplicație pe telefon, el îi învață pe copii să „citească” pământul de sub picioarele lor.