Oradea va găzdui, în perioada 26-28 septembrie, un festival inedit dedicat iubitorilor de animale: "One Big Jump", un eveniment canin de amploare ce va avea loc în şanţul Cetăţii Oradea. Conceput ca un proiect pilot la nivel naţional, evenimentul va aduce împreună activităţi sportive, culturale şi educative dedicate atât câinilor, cât şi stăpânilor lor.
Detalii despre eveniment au fost prezentate marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la cafeneaua Street Coffee Roasters, situată lângă Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea. La întâlnire au participat organizatorii, parteneri ai proiectului, dar şi iubitori de animale care au venit însoţiţi de câinii lor.
Iniţiatoarea proiectului este Kinga Sebestyén, cunoscută pentru faptul că a condus echipa care a doborât în 2019 recordul mondial pentru cea mai mare oră de kangoo jumps din lume, cu aproape 1.700 de participanţi adunaţi în Piaţa Unirii din Oradea.
Evenimentul canin programat pentru această toamnă a fost inspirat de dorinţa ei de a face mișcare alături de câinele său, un pomeranian care i-a fost tovarăș de antrenament și care a decedat recent.
Un record mondial
Una dintre atracţiile centrale ale evenimentului va fi încercarea de a stabili un record Guinness pentru cea mai mare oră de sport realizată împreună de câini şi stăpâni. Participanţii vor fi antrenaţi în prealabil pentru a parcurge o coregrafie simplă, alături de patrupezii lor, sub supravegherea unor instructori specializaţi.
"Am avut un pomeranian care, din păcate, nu mai este cu noi. Organizez acest eveniment în amintirea lui. M-a învăţat să iubesc cu adevărat şi mi-a arătat lucruri pe care credeam că le ştiu deja. Am doi copii şi doi nepoţi, dar dragostea pentru câini e, pentru mine, ceva cu totul diferit acum. Îmi este dor de el. Mi-am dorit să realizez acest record Guinness alături de el, cea mai mare oră de sport cu câini, şi chiar dacă el nu mai este, vom face sport împreună, eu şi toţi cei care ne vom aduna", a transmis Kinga Sebestyén.
De asemenea, pe parcursul celor trei zile vor avea loc demonstraţii de aerobic, pilates, kangoo jumps şi alergări cu câini, dar şi prezentări ale unor rase canine precum Border Collie, Akita Inu, Pomeranian, Chow Chow sau Malinois.
Vizitatorii vor putea asista la demonstraţii de dresaj, consultaţii gratuite oferite de medici veterinari şi sesiuni de grooming.
În plus, toţi participanţii cu câini vor putea beneficia gratuit de mini-şedinţe foto realizate la faţa locului, de către fotograful Silviu Filip, fondatorul primului studio dedicat animalelor de companie din Oradea, Tales of Tails (Povești despre codițe).
"Vom avea o scenă amplasată în șanțul Cetății, unde se vor desfășura numeroase activități culturale, ne dorim un program colorat, divers, care să implice cât mai mulți oameni, cu sau fără animale, indiferent de vârstă sau gen. Ne propunem să aducem și alte animale compatibile, pentru a oferi o notă cu adevărat specială evenimentului. Un aspect foarte important pentru noi este includerea copiilor cu nevoi speciale. Vom încerca să-i atragem și să le arătăm, alături de familiile lor, că există animale care pot oferi sprijin emoțional real în astfel de situații", a declarat, la rândul ei, Olivia Ligia Burtă, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea și una dintre inițiatoarele evenimentului.
Oraş "pet friendly"
Mai mult, organizatorii promovează ideea ca Oradea să devină primul oraş "pet friendly" din România, în baza unui sistem internaţional denumit "Good Citizen Dog". Acesta presupune obţinerea unui card special pentru câini, care confirmă că animalul a trecut un test de comportament. Câinii educaţi vor putea avea acces, împreună cu stăpânii, în mijloacele de transport public, restaurante, cafenele sau hoteluri.
Potrivit organizatorilor, OTL s-a arătat deschis discuţiilor privind accesul câinilor în mijloacele de transport, cu respectarea unor reguli clare.
Pe de altă parte, la conferinţa de presă a fost prezent şi Ovidiu Pop, proprietarul localului RIVO și reprezentant al Asociaţiei Ospitalităţii Bihor, care a transmis că mulţi operatori locali sunt interesaţi să devină "pet friendly" şi susţin ideea unui astfel de sistem.
Tot în cadrul conferinţei de presă a fost anunţată şi o iniţiativă complementară, cu caracter simbolic: o acţiune de plantare de arbori în memoria câinilor, dedicată atât celor care nu mai sunt, cât şi celor care fac parte în prezent din viaţa oamenilor. Proiectul este realizat cu sprijinul lui Ionuţ Coman, iniţiatorul campaniei ecologice "Plantăm Speranţă", şi urmează să aibă loc la sfârşitul lunii octombrie, într-o locaţie din zona metropolitană a Oradiei.
Pentru a participa la activitățile din cadrul festivalului, proprietarii de câini vor trebui să se înscrie în prealabil pe platforma dedicată evenimentului, care urmează să fie lansată în perioada următoare. Organizatorii își propun ca toți cei interesați să aibă timp suficient pentru pregătire, atât ei, cât și animalele lor.
„Vom avea două luni la dispoziție până la eveniment ca să instruim câinii, să facem exerciții cu ei. Mi-ar plăcea să ne întâlnim în parcuri, să ne pregătim din timp, astfel încât cât mai mulți dintre cei aproximativ 28.000 de câini din Oradea să fie antrenați, iar stăpânii lor, pregătiți”, a declarat Kinga Sebestyén.