Trei dintre proiectele de tineret ale organizaţiilor non-guvernamentale bihorene au fost admise anul acesta pentru finanţare, în urma evaluării lor de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST).

"Este meritul lor, nu al nostru. Noi le-am asigurat doar consultanţă şi i-am ajutat să-şi scrie proiectele cât mai bine, astfel încât acestea să fie acceptate", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Marius Chipurici, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) Bihor.

Numai trei

Unul dintre proiectele selectate spre finanţare vizează continuarea Festivalului de Filme de Animaţie Metrion MAFF, depus de Asociaţia pentru tineri şi studenţi Partium, şi are o valoare de 23.834 de lei.

De asemenea, Asociaţia pentru Consultanţă şi Training urmează să primească 12.110 lei pentru a desfăşura un aşa-numit program de mentor, pentru sprijinirea dezvoltării tinerilor, iar Asociaţia Consiliilor Elevilor Maghiari din Bihor a reuşit să obţină 27.000 de lei pentru a organiza cea de-a 14-a ediţie a Şcolii de Vară pentru consiliile elevilor din comunitatea maghiară.

"Mă supără faptul că la Concursul pentru proiectele studenţeşti nu a fost depus niciun proiect", a mai spus Chipurici, încercând apoi să găsească o scuză pentru dezinteresul studenţilor orădeni: "Poate şi din cauza faptului că a fost primul an în care se puteau depune proiecte separat pentru mediile studenţeşti..."

Investiţii

Pe de altă parte, directorul DJT Bihor a anunţat că instituţia pe care o conduce a obţinut de la ANST fonduri pe care le-a investit în modernizarea atât a sediului, care funcţionează şi cu destinaţia de Hostel (adică pentru cazarea unor grupuri de tineri în condiţii preferenţiale, la tarife mici), cât şi a Castelului din Şuncuiuş.

Valoarea totală a investiţiilor făcute de către DJT Bihor depăşeşte 210.000 de lei. "Suntem aproape de finalizare cu anumite investiţii. La hostelul din Oradea am reuşit să schimbăm geamurile şi să punem termopane, dar şi să anvelopăm termic clădirea. La Şuncuiuş, s-au schimbat uşile şi s-au pus termopane, dar s-au schimbat şi instalaţiile sanitare, astfel încât să îndeplinească normele europene", a spus Chipurici.