Inspectoratul Şcolar a actualizat, vineri, lista unităţilor de învăţământ din Bihor care continuă să desfăşoare lecţiile pe internet, pentru că nu au minimum 60% dintre angajaţi vaccinaţi, iar localităţile în care se află înregistrează o rată de infectare cu Covid-19 de peste 3 cazuri la mia de locuitori. În oraşele şi comunele unde incidenţa este mai mică, lecţiile se pot ţine faţă în faţă, indiferent de câţi dintre profesori şi angajaţi sunt vaccinaţi împotriva Covid-19.

În Bihor, vor continua orele online 52 de şcoli şi grădiniţe, în timp ce restul de 672 vor ţine lecţii cu prezenţă fizică. Printre acestea se numără toate unităţile de învăţământ din Oradea, oraş unde incidenţa de Covid-19 a ajuns vineri la 2,36.

Cele 52 de şcoli şi grădiniţe cu activităţi online sunt în localităţile Tinca, Dobreşti, Luncasprie, Topa de Sus, Crînceşti, Budoi, Câmpani, Fânaţe, Sighiştel, Cărpinet, Cefa, Ceişoara, Corbeşti, Inceşti, Cotiglet, Duşeşti, Chişlaz, Chiraleu, Cociuba Mare, Cheşa, Petid, Cărăsău, Hidişelu de Jos, Hidişelu de Sus, Sântelec, Mierlău, Leş, Nucet, Sălişte de Vaşcău, Criştioru de Jos şi Poiana.

În continuare, în Bihor sunt 92 de unităţi de învăţământ cu rată de vaccinare 0 în rândul angajaţilor. Alte 91 de şcoli şi grădiniţe au toţi angajaţii vaccinaţi.

Vezi mai jos lista completă a unităţilor de învăţământ din Bihor, cu scenariul de funcţionare: