Medici din toată România, dar şi din străinătate, se întâlnesc, sâmbătă, la Hotel Hilton din Oradea, pentru a participa la Conferinţa Internaţională „Operaţia Cezariană în Secolul XXI”, unde vor dezbate problema naşterii naturale sau prin cezariană.

Evenimentul este coordonat de conf. uiv. dr. Petru Chitulea, specialist în Obstetrică – Ginecologie şi este programat să înceapă la ora 9.

"Asistăm în ultimele decenii la o adevărată epidemie a operaţiei cezariene, care, în ciuda criticilor şi semnalelor de alarmă ale unei părţi a corpului medical, pare de neoprit. Cea mai importantă întrebare care se pune în legatură cu această situaţie este dacă această epidemie  se datorează incompetenţei şi/sau comodităţii obstetricienilor, sau dacă reproducerea umană s-a schimbat în mod obiectiv", a precizat dr. Chitulea.

Întâlnirea de sâmbătă are menirea de a găsi tocmai răspunsul la această întrebare, la eveniment fiind invitaţi profesori din Timişoara, Arad, Novisad (Serbia), Szeged (Ungaria), Budapesta (Ungaria), cu toţii medici specialişti Obstetrică-Ginecologie, într-o dezbatere multidisciplinară şi interactivă.

Pe lângă Chitulea, la eveniment vor conferenţia prof. Dr. Gheorghe Bumbu, care va vorbi despre complicaţiile urologice ale cezarienei şi chirurgiei ginecologice, sau dr. Octavian Teodorescu, care va vorbi despre anestezia pentru operaţia cezariană de urgenţă.