Şaisprezece suspecţi au fost arestaţi duminică seara, în urma unei vaste operaţiuni în Belgia, care nu a permis însă arestarea lui Salah Abdeslam, suspectat că a jucat cel puţin un rol logistic în atacurile de la Paris şi Saint-Denis şi care rămâne de negăsit, relatează Le Monde în ediţia online.

Identităţile celor 16 suspecţi arestaţi nu au fost dezvăluite, scrie mediafax.ro, iar un judecător urmează să se pronunţe luni în legătură cu o eventuală menţinere a acestora în detenţie.

Nici arme şi nici explozibili nu au fost confiscate în aceste operaţiuni, ceea ce sugerează că ameninţarea teroristă "gravă şi iminentă" care viza Bruxelles-ul nu a fost îndepărtată.

Oraşul, baricadat şi aproape oprit, rămâne în alertă maximă luni.

În comuna Molenbeek-Saint-Jean din Bruxelles, legată de mai multe cazuri de terorism, în timp ce poliţia efectua o descindere într-un bar de zi, un vehicul a forţat un baraj al poliţiei. Şoferul a fost rănit şi arestat. Nu se ştia dacă avea vreo legătură cu persoanele vizate.

Autorităţile au cerut presei şi locuitorilor să nu vorbească în direct despre aceste operaţiuni pe reţele de socializare.

Numeroşi locuitori, care au rămas acasă pe timpul alertei, au reacţionat cu unor faţă de această solicitare. Belgienii împărtăşeau masiv, pe Twitter, fotografii cu pisici în loc de informaţii despre urmărirea în curs, sub hashtagul #BrusselsLockdown.

Premierul blegian a anunţat anterior, duminică seara, menţinerea pentru luni a nivelului de alertă maxim (4 din patru), în vigoare de sâmbătă la Bruxelles.

"Pot avea loc în continuare atacuri asemănătoare celor de la Paris, în mai multe locuri", a declarat el la finalul unei şedinţe a Consiliului Naţional de Securitate. "Ţintele potenţiale sunt locuri foarte frecventate, centre comerciale, străzi aglomerate şi transportul public", a precizat el.