În cadrul unei acţiuni numite Gustar, desfăşurată în perioada 21-27 octombrie, lucrătorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea au dat câteva lovituri spectaculoase, depistând în serie, în proximitatea Vămii Borş, mai multe TIR-uri cu marfă însoţită de documente fictive. Valoarea bunurilor confiscate totalizează nu mai puţin de 2.762.030 lei.

O categorie vizată au fost transportatorii neautorizaţi de persoane, de la cinci dintre aceştia ridicându-se articole de uz casnic şi gospodăresc, anvelope şi covoare în valoare de 328.133 lei, precum şi suma de 1.300 euro.

În zilele de 25 şi 26 octombrie, s-au desfăşurat două acţiuni comune ale DRAF 6 Oradea cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Bihor, în urma cărora s-au confiscat două autocamioane cu marfă, constând în produse alimentare şi nealimentare, în valoare de 887.072 lei. În paralel, de la o altă locaţie s-au ridicat ţesături metraje şi accesorii în valoare de 202.885 lei.

Vineri, 27 octombrie, inspectorii antifraudă au confiscat îmbrăcăminte şi încălţăminte de sezon provenind din China, transportate cu şase autoutilitare, bunuri  în valoare totală de 1.343.940 lei. Mărfurile erau însoţite de documente fictive având ca destinatar "o firmă cu comportament fiscal neadecvat", ceea ce în termeni populari înseamnă firmă-fantomă.

"În perioada următoare, inspectorii antifraudă din cadrul DRAF 6 Oradea vor intensifica verificările privind achiziţiile intracomunitare, atât la intrarea în ţară, precum şi la agenţii economici care distribuie, respectiv comercializează cu amănuntul mărfurile achiziţionate intracomunitar, în vederea verificării  fiscalizării acestora şi a asigurării unui climat concurenţial onest", avertizează inspectorul şef adjunct DRAF 6 Oradea, Radu Igna.