Tribunalul Bihor a dispus marți seară arestarea preventivă pentru 30 de zile a opt dintre cele nouă persoane reținute de DNA Oradea în dosarul rețelei de șpăgi de la frontiera cu Ucraina.

Printre cei vizați se află șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, Adiel Viorel Babici, și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis, acuzați de procurori că ar fi coordonat gruparea și ar fi primit o parte din banii încasați de subordonați.

Încheierea Tribunalului Bihor nu este definitivă. „Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se precizează pe portalul instanțelor.

Rețeaua de la graniță

Pe lângă cei doi șefi, instanța a dispus arestarea preventivă a agenților de poliție de frontieră Vasile-Iosif Herțeg și Alin-Gheorghe Caraba, precum și a funcționarilor vamali Nelu-Gheorghe Hendre, Sorin-Flaviu Urechean, Marius-Adrian Gîrba și Marcel-Dorel Șichet.

Toți cei opt sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat. Șapte sunt cercetați și pentru luare de mită în formă continuată, ca autori sau coautori, iar Caraba pentru complicitate la luare de mită în formă continuată.

Agentul de poliție de frontieră Remus-Vasile Vida, al nouălea inculpat reținut în dosar, nu se află printre persoanele vizate de această hotărâre. De altfel, DNA Oradea anunțase că va cere arestarea a opt dintre cei nouă reținuți, fără să precizeze atunci cine nu face obiectul propunerii.

Cum ar fi fost împărțite șpăgile

După cum BIHOREANUL a relatat, ancheta DNA Oradea vizează presupuse fapte de corupție la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare. Procurorii susțin că gruparea ar fi fost constituită în 2022, pe fondul creșterii traficului rutier și al transporturilor de colete și bagaje dinspre Ucraina către Uniunea Europeană.

În descrierea anchetatorilor, rețeaua ar fi avut trei paliere: cei doi șefi, persoanele de încredere care coordonau turele și colectau banii, respectiv polițiștii de frontieră și funcționarii vamali care efectuau controalele și ar fi primit mită de la șoferi.

„Cei doi ar fi folosit atribuțiile funcțiilor de conducere pentru a menține în poziții-cheie persoane de încredere, prin desemnarea repetată a acestora în funcții de coordonare a turelor și grupelor de serviciu”, a arătat DNA în comunicatul de marți.

Pentru Vama Halmeu, procurorii au descris și modul în care banii ar fi ajuns la conducere: „În cadrul Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, persoanele aflate pe acest palier ar fi stabilit «tariful» perceput pentru fiecare vehicul, ar fi colectat aproximativ 25% din sumele primite cu titlu de mită de funcționarii vamali din tura respectivă, iar după reținerea unei părți pentru sine, ar fi remis restul banilor inculpatului Kis Mihai”.

Sumele încasate de la șoferi ar fi variat între 50 și 1.900 de euro sau echivalentul în alte valute.

În cazul lui Babici, DNA susține că acesta ar fi primit în mod repetat bani de la subordonați și că „ar fi pretins, cu titlu de mită, suma de 4.000 de euro lunar de la un subordonat, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu”.

Percheziții și în Bihor

Reținerile și propunerea de arestare au urmat celor 96 de percheziții efectuate luni de DNA Oradea în Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș. Descinderile au vizat sediile a două instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit procurorilor, la domiciliile inculpaților și suspecților „au fost identificate sume de bani în cuantum total de peste 300.000 de euro sau echivalent, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”. DNA nu a afirmat că întreaga sumă provine din presupusele fapte de corupție.

În același dosar, procurorii au anunțat că alți 38 de ofițeri și agenți de poliție de frontieră și funcționari vamali sunt cercetați în calitate de suspecți.

Anchetatorii nu au precizat câte dintre locațiile percheziționate se află în Bihor și nici legătura acestora cu faptele investigate la Halmeu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!