Elevii și profesorii din Bihor sunt invitaţi, în perioada 30 mai – 9 iunie, la Muzeul oraşului Oradea, unde se va derula programul educativ "Biruinţa Crucii asupra Semilunei - cucerirea Cetăţii Oradea de către habsburgi".

Participanţii vor afla de la muzeograful Dumitru Noane informaţii despre evenimentele care au avut loc în urmă cu peste 330 de ani în Cetatea Oradea, în anii 1691-1692, atunci când fortăreaţa aflată sub ocuparea otomanilor a fost atacată şi ulterior cucerită de armata habsburgică.

„Oştile imperiale ajung la porţile Oradiei şi după un lung asediu reuşesc să cucerească, la 6 iunie 1692, cetatea din mâinile otomanilor. Intrarea armatelor austriece, în iunie 1692, în cetatea Oradea, a reprezentat, fără îndoială, începutul unei noi ere în viaţa oraşului, o revenire din punct de vedere administrativ la lumea creştină a Europei. Cucerirea cetăţii rămâne un triumf al creştinismului. În istoria oraşului Oradea ea semnifică nu numai sfârşitul unei epoci istorice - epoca paşalâcului turcesc orădean, contrară naturii şi spiritului oamenilor şi locurilor -, ci şi începutul uneia radical noi ce conţine mai toate elementele caracteristice lumii moderne", se arată într-un comunicat transmis de Muzeul Ţării Crişurilor, instituţie în subordinea căreia se află MoO.

Cadrele didactice şi elevii interesaţi pot să se înscrie, cu clasa, la programul educativ. Întâlnirile cu elevii se vor desfăşura la instituția muzeală din Piaţa Emanuil Gojdu nr. 39-41. Fiecărei clase de elevi i se va aloca o oră. Programul se va desfăşura fie într-o sală expoziţională, fie în aer liber.

Costul unui bilet de intrare este de 5 lei/persoană. Profesorii care doresc să se programeze cu clasa de elevi pot suna la numărul de telefon 0771/741.331.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!