Campania de plantări de toamnă a fost o reuşită, fără doar şi poate. Cel puţin aşa o cataloghează municipalitatea, care a prezentat bilanţul campaniei: 610 arbori au fost plantaţi de Primărie, 3.040 de copaci şi 620 de arbuşti au fost distribuiţi gratuit de Regia Autonomă de Pieţe, Agrement şi Salubritate asociaţiilor de proprietari sau persoanelor fizice, iar alţi 2.300 de pomi au fost plantaţi de voluntari.

În total, 6.570 de noi arbori şi arbuşti completează fondul vegetal al Oradiei. Cei mai mulţi copaci au fost plantaţi pe marginea şoselelor de centură şi în păduricile de la ieşirile din oraş. De pildă, pe Calea Aradului voluntarii au sădit 450 de copaci, iar pe Calea Clujului alţi 250.

De asemenea, RAPAS a mai distribuit şi 12.900 de fire de gard viu. Primarul Ilie Bolojan le-a mulţumit public tuturor celor care s-au implicat în campanie. Printre voluntarii care s-au remarcat în această toamnă se numără şi cei din Partidul Verde, respectiv Mişcarea Verzilor, 250 la număr, care au plantat 700 de copaci din cei 2.300 puşi de voluntari.