Oradea are trei reprezentanţi la întrecerile Campionatului European de spadă pentru cadeţi şi juniori, care se desfăşoară în perioada 25 februarie – 8 martie la Maribor, în Slovenia.

Reprezentanţii scrimei orădene la această competiţie sunt spadasinele Bianca Benea şi Claudia Năboiu (ambele de la CSM Oradea) şi antrenorul emerit Nicolae Ille, care este antrenor al lotului naţional de cadete şi junioare.

Bianca Benea va lua startul la întrecerile cadetelor şi junioarelor, iar Claudia Năboiu, în competiţiile destinate junioarelor, ambele atât la individual, cât şi pe echipe. "Ne gândim la o posibilă medalie a Biancăi Benea, dar nu trebuie omis faptul că ea are doar 16 ani, fiind mai mică decât adversarele sale atât la cadete (under 17), cât şi junioare (under 20). Ea va fi favorită la podium la ediţia de anul viitor, dar nu este exclus să realizeze o surpriză şi în acest an", a declarat antrenorul emerit Nicolae Ille, înaintea plecării.

De precizat faptul că, după încheierea Campionatului European din Slovenia, Bianca Benea şi Claudia Năboiu vor participa şi la concursul de Cupă Mondială pentru junioare, programat la Udine, în Italia, în perioada 7-8 martie.