Oradea, 25 iulie 2024 – Oradea îşi deschide porţile pentru a găzdui, pentru al doilea an consecutiv, prestigiosul Oradea Beach Volleyball Tournament. Între 25 şi 28 iulie 2024, Piaţa Unirii va deveni epicentrul voleiului pe nisip, aducând împreună echipe de elită din întreaga lume pentru un spectacol sportiv de neuitat.
Organizarea acestui turneu presupune o colaborare exemplară, având ca obiectiv comun oferirea unui spectacol sportiv la standarde internaţionale pentru comunitatea orădeană. Anul acesta, turneul va prezenta un tablou principal de 16 echipe masculine şi 16 echipe feminine, completate de echipele din calificări, totalizând 40 de echipe (19 echipe feminine şi 21 echipe masculine).
Cu mândrie anunţăm participarea a 8 echipe internaţionale din Ungaria, Moldova, Liban şi Serbia, a căror prezenţă promite să ridice nivelul competiţiei şi să ofere publicului un adevărat spectacol sportiv.
Oradea Beach Volleyball Tournament nu este doar o competiţie sportivă, ci şi o oportunitate unică pentru iubitorii de volei de a trăi emoţiile unui eveniment de talie internaţională şi de a se bucura de atmosfera vibrantă a jocurilor. Turneul este susţinut de AVO Academia de Volei Oradea şi Visit Oradea, sub egida Federaţiei Române de Volei.
Evenimentul are ca scop promovarea voleiului, încurajarea activităţii fizice în rândul tinerilor şi copiilor, precum şi atragerea iubitorilor de sport de toate vârstele.
Meciurile vor începe în fiecare dimineaţă la ora 9:00 şi vor fi programate până la ora 23:00.
Pentru mai multe informaţii şi actualizări despre Oradea Beach Volleyball Tournament 2024, vă invităm să vizitaţi site-ul nostru web şi să ne urmăriţi pe platformele de socializare.
Contact:
https://academiadevoleioradea.ro/
https://www.facebook.com/oradeabeachvolley
https://www.instagram.com/oradeabeachvolley/