La nouă ani după ce a găzduit Congresul Internaţional de Medicină Perinatală, Oradea revine în circuitul obstetricii mondiale.

În organizarea Societăţii Româno-Germane de Obstetrică-Ginecologie, la sfârşitul acestei săptămâni, în 23 şi 24 aprilie, aici va avea loc conferinţa "Concepte actuale în obstetrică-ginecologie", care va reuni peste 150 de specialişti obstetricieni din Germania, Suedia, SUA, Italia, Ungaria, Elveţia, Serbia, Republica Moldova şi România. Preşedintele conferinţei, doctorul Petru Chitulea, spune că evenimentul este o premieră absolută nu doar pentru Oradea, ci şi pentru România.

Târg de idei

"În lumea globalizată de azi medicamentele şi tehnologiile de ultimă oră circulă cu o viteză foarte mare. Cele care pătrund mai greu sunt ideile, iar rolul conferinţei este exact acela de a facilita transferul de concepte moderne între specialiştii din domeniu. Ideile noi sunt motorul progresului şi în medicină!", spune doctorul Petru Chitulea, conferenţiar universitar şi specialist în obstetrică-ginecologie recunoscut mai mult în străinătate decât acasă.

Chitulea compară conferinţa cu un târg de idei şi spune că, în condiţiile în care elita ştiinţifică mondială e structurată în cluburi selecte, unde acced doar cei care au activitate intensă în cercetare, pentru oraş şi pentru Facultatea de Medicină şi Farmacie este o onoare să găzduiască o manifestare de asemenea anvergură.

"Ne aşteptăm ca medicii orădeni să perceapă oportunitatea care li se deschide prin organizarea acestui eveniment aici. Prezenţa unor staruri ale lumii ştiinţifice, care vor susţine conferinţe pe teme dintre cele mai diverse şi mai interesante, este o şansă imensă, deoarece medicii, studenţii şi asistentele din Oradea pot obţine informaţii care ar necesita, altfel, luni de zile de studiu şi de căutări. În secolul XXl, când volumul de informaţie în medicină se dublează la fiecare cinci ani, doar un medic preocupat de cele mai noi concepte poate fi un medic bun", spune Chitulea.

Sex şi menopauză

11 afis (mare).jpgDin lista celor mai moderne concepte în materie de obstetrică-ginecologie, medicul orădean a făcut o selecţie a câtorva care vor fi abordate la conferinţă. "Unul din subiecte va fi conceptul de planificare familială. E o temă captivantă, întrucât calitatea unui popor depinde de calitatea nou-născuţilor, deci inclusiv de preconcepţie şi de managementul sarcinii". O altă temă va fi chirurgia minim invazivă, pornind de la premisa potrivit căreia în chirurgie, tot ce nu este absolut necesar este nociv".

Nu în ultimul rând, şi managementul menopauzei va face obiectul unor referate susţinute de specialişti străini. "În lumea occidentală speranţa de viaţă a femeilor trece deja de 80 de ani, aşadar gestionarea corectă a unui interval de timp care coincide cu aproape o jumătate din viaţa femeii trebuie să devină o prioritate şi pentru noi", consideră Petru Chitulea.

Medicul orădean consideră că implicaţiile acestui fenomen sunt incalculabile. "O femeie care se simte inutilă după menopauză, care îmbătrâneşte brusc şi îşi pierde interesul pentru majoritatea activităţilor pe care le avea înainte de apariţia acestei "boli" fiziologice, fie că vorbim despre viaţa sexuală sau de cea socială, este o problemă pentru societate. Se ştie că în Vest multe produse de lux, fie că vorbim despre imobile şi maşini, fie de călătorii, se adresează persoanelor care au ajuns la un anumit grad de împlinire materială, persoanelor mature, de peste 40-45 de ani, deci vârsta la care apare menopauza", explică doctorul.

"Un Fellini al obstetricii"

În cele două zile ale conferinţei era programat şi un moment festiv: decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii orădene suedezului Egon Diczfalusy, unul dintre cele mai importante nume ale obstetricii mondiale din ultimul secol. "Diczfalusy e părintele termenului de unitate feto-placentară, fiind primul care a spus că fătul şi placenta sunt o singură unitate, provenită din ovulul fecundat, concept care a revoluţionat obstetrica. E o onoare pentru noi că un asemenea om de ştiinţă a acceptat propunerea de a deveni Doctor Honoris Causa. Pentru a înţelege mai bine dimensiunile acestei personalităţi, voi spune că Diczfalusy reprezintă pentru medicină ceea ce este Fellini pentru cinematografie", afirmă doctorul Chitulea.

Festivitatea, deşi trebuia să marcheze debutul Conferinţei, s-a amânat. „Motivul este contramandarea zborurilor dinspre Suedia, din cauza norului vulcanic. Tot din acest motiv nu au putut onora invitaţia nici alţi doi specialişti din SUA, ceea ce dovedeşte din nou superioritatea naturii asupra tehnologiilor umane", precizează Chitulea, adăugând însă că această ceremonie dedicată savantului suedez de origine maghiară a fost reprogramată pentru luna viitoare. Celelalte lucrări ştiinţifice vor fi prezentate sâmbătă, la Hotel Continental.

Acestea sunt coordonatele unui eveniment care se ambiţionează să schimbe imaginea Facultăţii de Medicină orădene, de cele mai multe ori intrate în vizorul presei locale şi naţionale doar prin scandalurile în care instituţia a fost implicată.


"Ţin să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment la Oradea şi îndeosebi principalului organizator, Societatea Româno-Germană de Obstetrică-Ginecologie, ai cărei preşedinţi, academicianul Ioan Munteanu din Timişoara şi profesorul Thomas Rabe din Heidelberg, vor fi prezenţi la conferinţă"

Petru Chitulea


CV DE MAESTRU
Egon Diczfalusy

11 egon diczfalusy.jpgEgon Diczfalusy a absolvit Facultatea de Medicină din Szeged în anul 1944, iar în 1946 a emigrat în Suedia. Între 1948-1967, a fost director în cadrul Spitalului Karolinska din Stockholm, iar din 1967 până în 1981 a fost coordonatorul Departamentului de Reproducţie şi Endocrinologie al Consiliului de Cercetări Medicale Suedeze.

Până la pensionarea sa, în anul 1987, Diczfalusy a fost membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în cadrul căreia a ajuns până la poziţia de Senior Consultant al Programului Special de Cercetări pentru Reproducerea Umană.

Este Doctor Honoris Causa şi membru de onoare al unor academii şi universităţi din 18 ţări. Egon Diczfalusy a publicat peste 500 de lucrări şi a derulat peste 150 de activităţi de cercetare, în 35 de ţări ale lumii.