Aproximativ 300 de sportivi de toate vârstele şi-au dat întâlnire duminică în centrul oraşului, pentru a participa la Oradea City Running Day, un eveniment organizat cu scopul de a promova mişcarea şi sportul pentru o viaţă sănătoasă. În paralel, în cadrul evenimentului s-au desfăşurat şi Campionatele Balcanice şi Naţionale de semimaraton.

Premieră fericită

Desfăşurate în premieră la Oradea, începând cu ora 9.55, întrecerile Campionatului Balcanic de semimaraton au adus victoria în proba masculină reprezentantului ţării noastre, Alexandru Nicolae Soare, care cu acest prilej a reuşit şi cea mai bună performanţă la nivel naţional la nivel de tineret.

Pe un traseu ce a măsurat 5,27 km, cu startul din faţa Teatrului Regina Maria şi care a urmat străzile de pe malul Crişului până la podul Sovata şi înapoi de cealaltă parte a Crişului, şi cu sosirea tot la Teatrul Regina Maria, cele 5 concurente în proba feminină, respectiv cei 9 participanţi la masculin au parcurs patru ture, pentru a atinge distanţa de 21 de km, distanţă aferentă probei de semimaraton.

01 soare.jpgPrimul care a trecut, astfel, linia de sosire a fost Alexandru Nicolae Soare (foto), urmat de turcul Fatih Bilgic, pe locul secund, şi de Gheorghiţă Vitalie din Republica Moldova, pe locul al III-lea.

La feminin s-a impus Olivera Jevtic din Serbia, secondată de Elena Moagă din România, şi Ozata Tyrkan din Turcia.

De precizat că fiecare ţară a avut un singur reprezentant, iar România a reuşit să se comporte cel mai bine dintre cele 8 ţări participante, cucerind o medalie de aur şi una de argint.

Campioni la semimaraton

În paralel, pe acelaşi traseu şi cu startul la aceiaşi oră, s-au desfăşurat şi întrecerile Campionatului Naţional de semimaraton, seniori, tineret şi juniori, masculin şi feminin, individual şi pe echipe.

La seniori s-a impus acelaşi Nicolae Alexandru Soare, de la CS Ţtiinţa Bacău, urmat de Cristinel Irimia, de la CSU Galaţi, şi Sorin Mineran, de la CSM Arad, iar la feminin, campioană naţională a devenit Liliana Maria Danci,de la CSM Reşiţa. Pe locurile II şi III s-au situat Elena Daniela Cîrlan, de la CSM Zalău, şi Elena Moagă, de la Pandurii Tg. Jiu.

Pe echipe la masculin s-a impus Ştiinţa Bacău, în timp ce la feminin a triumfat CSM Zalău.

La feminin, Naţionalele de semimaraton au reunit 28 de concurente, în timp ce la băieţi au fost prezenţă 42 de concurenţi.

De precizat că Oradea nu a avut nici un reprezentant la cele două competiţii.

Sport pentru sănătate

În schimb, orădenii alături de alţi sportivi şi amatori care au dorit să facă mişcare într-un cadru organizat, au participat în număr destul de mare în probele desfăşurate sub egida Oradea City Running Day, eveniment organizat de clubul X-Tera Oradea. Şi aici au fost concurenţi din străinătate, din ţări precum Polonia, Ungaria, SUA, Franţa, Italia şi Turcia.

Au fost mai multe probe pentru această competiţie care şi-a dorit să promoveze mişcarea şi sportul pentru o viaţă sănătoasă. Astfel, s-a concurat la probele de semimaraton, ştafetă semimaraton, proba de 10 km individual, cursa populară de 5 km, dar au fost şi curse rezervate copiilor, crosul copiilor Carrefour 3-8 ani şi crosul copiilor Carrefour 9-13 ani.

Primele trei probe au fost şi premiate în bani, cel mai consistent premiu revenindu-i locului I din proba de semimaraton, 1000 de lei.

Startul l-a dat chiar primarul oraşului, Ilie Bolojan, însoţit de vicepreşedintele Federaţiei Române de Atletism, Traian Badea.

Printre participanţi la cursa populară s-au numărat şi Florin Birta, directorul CSM Oradea şi Călin Cheregi, antrenorul secund de la FC Bihor, dar şi deputaţii liberali Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa. De reţinut că au fost şi câţiva concurenţi în scaune cu rotile, cel mai vârstnic fiind Ion Gheorghe, de 80 de ani, distins, de altfel, la sfârşit de organizatori, cu un premiu special.