Militanţii din 21 de organizaţii, asociaţii şi grupuri civice din întreaga ţară, între care şi Oradea Civică, i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare dată publicităţii luni, ca reprezentanţii lor să fie primiţi în audienţă la Cotroceni, pentru a discuta despre cum poate fi salvată şi intensificată lupta anticorupţie în condiţiile în care partidele aflate la putere îşi doresc slăbirea DNA, Parchetului General şi altor instituţii de aplicare a legii.

Reprezentanţii celor 21 de organizaţii vor ca în cadrul audienţei să discute cu preşedintele mai multe puncte de pe o agendă pe care, de asemenea, au făcut-o publică, având următoarele teme:

1. Vulnerabilitățile privind credibilitatea și imparțialitatea Curții Constituționale a României apărute ca urmare a tendinței recente în jurisprudența CCR spre excese și spre suprapunerea atribuțiilor acesteia peste alte puteri din stat;

2. Neîndeplinirea promisiunilor partidelor politice și ignorarea completă a solicitărilor societății civile cu privire la o reformă reală a legislației electorale în sensul liberalizării competiției politice și transparentizării finanțării partidelor politice;

3. Pericolul grav și iminent în care se află independența justiției și lupta anticorupție ca urmare a unor recente inițiative legislative guvernamentale și parlamentare.

ONG-urile vor ca preşedintele României să sesizeze Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei) pentru o opinie privind mai multe probleme de drept ridicate de câteva decizii ale CCR, precum cele prin care aceasta a impus legiferarea unui parg valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, cea privind cenzurarea propriilor membri ai CCR care au opinii separate sau concurente faţă de membrii majoritari când se ia o decizie şi cea prin care CCR îşi arogă dreptul de a se pronunţa asupra hotărârilor judecătoreşti.

Despre toate aceste decizii ale CCR, semnatarii scrisorii deschise afirmă că „sunt fie nelegale și netemeinice sau chiar contravin textului constituţional, fie sunt rezultatul arogării de către CCR a calității de legiuitor pozitiv, prin subminarea atribuțiilor altor puteri din stat”.

ONG-urile civice îşi doresc de la preşedinte şi „exprimarea unei poziții publice categorice și neechivoce privind pericolul grav la adresa independenței justiției și luptei anticorupție”.

În fine, semnatarii scrisorii deschise arată că indiferent de răspunsul pe care îl va da preşedintele Iohannis, vor informa „Comisia Europeană, partenerii din NATO și din UE, și Comisia de la Veneția cu privire la derapajele de la democrație și stat de drept ale unor instituții din România”, avertizând totodată că „dacă asaltul împotriva justiției și statului de drept nu va înceta, vom ieși în stradă așa cum am făcut-o la începutul acestui an”, deoarece „suntem la un pas de dezastru democratic și instituțional prin acapararea și subordonarea de către o putere politică autoritară și profund nedemocratică a instituțiilor independente ale statului”, fapt care pune în pericol „bunăstarea și libertatea fiecărui cetățean român, pentru că acestea sunt indisolubil legate de integritatea publică, domnia legii și democrație”.