Centrul de Transfuzii Sanguine, în colaborare cu portalul Evenimente Oradea, a lansat, miercuri după amiază, în sala mare a Primăriei, campania "Oradea donează viaţă!", menită să promoveze donarea de sânge şi celule stem.

Evenimentul a fost coordonat de dr. Olivia Ligia Burtă, şefa Centrului de Transfuzii Sanguine din Oradea, şi i-a avut ca invitaţi pe reprezentanţii mai multor instituţii colaboratoare, precum Spitalul Judeţean, ISU Crişana, DSP Bihor, Biblioteca Judeţeană, CJPC Bihor, Facultatea de Medicină şi Farmacie ş.a.m.d.

"Este vorba despre susţinerea şi promovarea vieţii, încercarea de oferire a unui dar unei persoane aflate într-o situaţie extremă. De multe ori nici nu ştim cât de importanţi suntem noi ca oameni şi câte putem face", le-a spus dr. Burtă celor prezenţi, adăugând că şi ea, alături de familia ei, este donatoare "fidelizată" de sânge, la fel cum sunt şi cei mai mulţi colegi ai ei de la Centrul de Transfuzii.

Despre importanţa rezervelor de sânge a vorbit şi managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp. "Noi n-am putea să existăm fără Centrul de transfuzie. Cred că oamenii realizează importanţa centrului doar când au nevoie de sânge, iar noi avem nevoie în fiecare zi", a spus managerul.

În cadrul campaniei "Oradea donează viaţă", prin oraş vor circula două mijloace de transport în comun, un autobuz şi un tramvai, personalizate cu acest mesaj, iar orădenii vor afla despre acţiune şi de pe mai multe prisme publicitare.

De asemenea, echipa din spatele campaniei va realiza şi mai multe vizite de informare în şcoli pentru elevii care au împlinit deja 18 ani. De asemenea, va fi promovată şi înscrierea în registrul naţional al donatorilor de celule stem hematopoetice, adică extrase din sânge, care pot salva vieţile bolnavilor de leucemie.

În fine, prin campania "Oradea donează viaţă!", orădenii sunt invitaţi să se mobilizeze în grupuri şi să viziteze Centrul de Transfuzii pentru a dona sânge, anunţându-şi în prealabil intenţia la adresa de e-mail contact@proviata.ro. "Donarea este absolut sigură, fără niciun risc. De altfel, există implementat un sistem cu pungi sigilate pentru fiecare donator", a precizat dr. Olivia Ligia Burtă.

Află mai multe detalii despre donarea de sânge şi de celule stem în interviul realizat de BIHOREANUL cu şefa Centrului de Transfuzii din Oradea!