Autorii de piese de teatru pot participa la ateliere gratuite ținute de actori locali, care le vor pregăti creațiile pentru spectacole-lectură, unele vor fi publicate pe Liternet.ro, cel mai bun text urmând să fie pus în scenă.
Activitățile au loc în cadrul proiectului OraDeA Dramaturgia, lansat de Teatrul DeLear, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și Liternet.ro.
„Programul își propune să susțină scena locală printr-o inițiativă ce aduce în prim-plan voci ale dramaturgiei bihorene, să ofere un spațiu de dezvoltare a autorilor dramatici locali, debutanți sau consacrați, care doresc să lucreze la perfecționarea și adaptarea unui text dramatic nepublicat, într-un cadru de mentorat artistic și colaborare creativă”, spun organizatorii.
Concret, pentru a se înscrie, participanții trebuie să aibă minimum 16 ani, să fie din Bihor, preferabil, și să trimită o piesă dramatică nepublicată, semnată de ei, cu o lungime de cel mult 35 de pagini, destinată publicului tânăr sau adult.
Înscrierile se fac exclusiv online, prin trimiterea materialelor la adresa de e-mail [email protected], în perioada 1–15 noiembrie.
Din textele propuse, vor fi selectate cinci creații care vor fi analizate și dezvoltate în cadrul atelierelor, cu scopul de a le aduce într-o formă cât mai apropiată de reprezentarea scenică.
Atelierul va fi coordonat de actorii George Dometi (foto stânga) și David Constantinescu (foto dreapta), alături de invitați speciali: Denisa Irina Vlad, Sorin Ionescu, Giorgiana Coman și Toni Nica.

La finalul atelierelor, aceste texte vor fi prezentate public sub forma unor spectacole-lectură, vor fi publicate pe Liternet.ro, iar unul va fi montat la Teatrul DeLear.
Mai multe informații se pot obține pe email: [email protected] sau pe Facebook/Instagram: Teatrul DeLear.
Asociația Culturală Teatrul DeLear este cunoscută după ce a lansat proiectul Euforia, de conștientizare a consumului de droguri, care a constat și într-un spectacol inspirat din mărturii reale ale tinerilor și adulților afectați de dependență. Piesa a fost jucată în mai multe licee din județul Bihor și din alte orașe din țară, în fața a mii de elevi.