După rezultatele slabe înregistrate de echipa de polo CSM Oradea la turneul de calificare de la Szeged, conducerea clubului orădean şi-a manifestat totuşi intenţia de a-şi depune candidatura pentru găzduirea uneia dintre grupele turului doi preliminar LEN Trophy.

Imaginea bună de care se bucură orădenii la nivelul Ligii Europene de Nataţie, în urma organizării turneelor la nivel de naţionale şi cluburi, a făcut ca şi de data aceasta Oradea să fie nominalizată să găzduiască una dintre grupele competiţiei secunde a întrecerilor de polo pe echipe, LEN Trophy, între 22 şi 24 octombrie, la Bazinul Olimpic.

Grupa C, în care a fost repartizată şi CSM Digi Oradea, mai are în componenţă echipele Brixia Leonessa Nuoto Brescia (Italia), Dinamo Moscova (Rusia) şi PAOK Thessaloniki (Grecia). Italienii de la Brixina s-au clasat pe locul III, grupa F, în turul întâi preliminar LEN Europa League, care a avut loc la Novi Sad.

Orădenii nu au o amintire prea bună despre întâlnirile cu echipa italiană. De două ori, la Oradea, Brixina i-a învins pe poloiştii de la CSM, turneul din acest an putând fi un bun prilej pentru elevii antrenorului Cornel Gordan de a-şi lua revanşa.

Cât priveşte echipele Dinamo Moscova şi PAOK Thessaloniki, acestea vin din grupele primului tur preliminar, unde au terminat pe locul secund.