Bazinul Olimpic Ion Alexandrescu va găzdui în perioada 27 iulie - 1 august cea de-a 14-a ediţie a Cupei Mondiale la polo pe apă, organizată de Federaţia Internaţională de Nataţie şi de Federaţia Română de Polo pe Apă, a anunţat, vineri, Florin Birta, preşedintele Clubului Sportiv Municipal Oradea. "Oradea a fost aleasă datorită meritelor echipei naţionale la nivel mondial, dar şi datorită competiţiilor importante de nivel mondial pe care oraşul le-a găzduit", a spus Birta.

La Cupa Mondială 2010 vor participa primele patru echipe ale Campionatului Mondial de la Roma din 2009, adică Serbia, Spania, Croaţia şi Statele Unite, cărora li se adaugă echipa organizatoare, România, plus alte trei selecţionate: Australia, Iran şi China.

Echipa României va juca în grupa A împotriva naţionalelor Australiei, Iranului şi Spaniei, vicecampioana mondială en titre, şi speră să se claseze în final pe unul din primele patru locuri, care asigură participarea la Campionatele Mondiale de anul viitor din Shanghai, China.

"Primul obiectiv a fost calificarea la Europenele din august de la Zagreb, lucru pe care l-am obţinut, iar acum sperăm să ne calificăm la Campionatul Mondial, direct de la această Cupă", a spus Kovacs Istvan, antrenorul principal al selecţionatei României.

Meciurile României sunt programate să înceapă marţi, 27 iulie, de la ora 17, când naţionala va întâlni echipa Iranului. Din lotul prezent la acest campionat fac parte şi patru sportivi ai CSM Oradea: Kadar Kalman, Tiberiu Negrean, Nicu Diaconu şi Mihnea Chioveanu, transferat recent de la Steaua Bucureşti.

"Aş vrea să subliniez faptul că la Oradea, la ora actuală, există o emulaţie pentru jocul de polo, fapt benefic pentru echipa naţională. În plus, aici este şi o bază sportivă deosebită. Bazinul şi condiţiile sunt foarte bune, de aceea şi antrenamentele echipei naţionale se fac la Oradea", a precizat Anatolie Grinţescu, preşedintele Federaţiei Române de Polo pe Apă.

Biletele de intrare la Bazinul Olimpic vor costa 10 lei, pentru o zi întreagă de competiţie, iar persoanele cu legitimaţie pentru bazin vor putea intra gratuit. Pe durata desfăşurării competiţiei, programul cu publicul va fi: dimineaţa de la ora 5.30 până la 7.30 şi seara de la ora 22 până la ora 24.


Programul jocurilor din grupe

Marţi:
15.00 USA - China
17.00 Iran - România
18.30 Croaţia - Serbia
20.00 Australia - Spania

Miercuri:
15.30 Croaţia - China
17.00 Australia - România
18.30 USA - Serbia
20.00 Iran - Spania

Joi:
15.30 China - Serbia
17.00 România - Spania
18.30 USA - Croaţia
20.00 Iran - Australia