Ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus de la Oradea se va desfășura în perioada 15-19 mai, în Piața Unirii.

Evenimentul este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, în parteneriat cu Primăria Oradea și Visit Oradea (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune).

„Președintele de onoare al acestei ediții a târgului va fi îndrăgitul scriitor și traducător Mircea Pricăjan, redactor-șef al revistei de cultură Familia”, se arată într-un comunicat trimis de organizatori. 

Vizitatorii sunt așteptați zilnic, între orele 10.00 și 21.00, iar accesul publicului în cele 16 pavilioane expoziționale care găzduiesc târgul va fi gratuit.

Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 15 mai, la ora 12.00.

Organizatorii spun că ediția orădeană cu numărul 10 a târgului aduce „peste 80 de branduri reunite în 47 de standuri, printre care figurează cele mai prestigioase edituri și agenții de difuzare de carte românească și străină”.

Printre editurile participante se numără Curtea Veche Publishing, Editura Trei, Polirom, Grupul Editorial Corint, Decenu.eu, Humanitas etc. Vizitatorii vor găsi mii de titluri, printre care apariții recente. 

Oferta este completată cu o generoasă selecție de jocuri educative și muzică de calitate.

Vor fi și evenimente editoriale – lansări și prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, ateliere organizate în colaborare cu partenerii acestei ediții, Asociația Pro Bambini din Oradea și Asociația Antrepremame, dedicate vizitatorilor de toate vârstele.

Totodată, târgul Gaudeamus va găzdui „proiecte și campanii sociale derulate cu prilejul târgului în colaboare cu Rotary Club Oradea Insignis, având ca obiectiv creșterea gradului de sensibilizare a populației față de problemele specifice persoanelor cu deficiențe locomotorii”.

În fine, vor fi concursuri cu premii în vouchere pentru achiziția de cărți de la târg oferite de sponsorii ediției, Luna Personal și Rotary Club Oradea Insignis. Concursurile se vor desfășura pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!