1948. Reuşite şi promisiuni
Se ştie că pe vremea regimului comunist, tot ce făcea partidul era bine făcut şi frumos din cale-afară. O atestă şi Buletinele Comunale ale municipiului Oradea.
În cel din martie 1948, de pildă, se arată că "cine parcurge cu atenţie teritoriul oraşului nostru, poate vedea prin ce transformări a trecut din punct de vedere urbanistic, în scurtul interval de la instalarea Comitetului Provizoriu".
Printre reuşitele marcate sunt deschiderea malului drept al Crişului Repede, ceea ce a dus la "sporirea parcurilor", şi înfiinţarea unui nou parc în locul fostei grădini a Premontreilor (parcul Palatului Baroc). Acesta, spunea buletinul, va folosi ca teren de sport şi loc de recreaţie "maselor largi muncitoreşti din oraşul nostru".
O altă lucrare de înfrumuseţare a oraşului cu care noua administraţie se lăuda era amenajarea parcului din faţa Gării. Totuşi, în buletin se precizează şi că "nu s-a acordat destulă atenţie amenajării şi întreţinerii străzilor de la periferia oraşului", dar se garantează că în 1950 aceste lucruri vor fi desăvârşite. N-au fost, vreme de jumătate de veac...
1970. Tu ai sădit un pom?
Indiferent de cum se schimbă vremurile şi cum evoluează oamenii, unele teme au parcă o actualitate veşnică.
În 1970, într-o rubrică intitulată "Creionări" din cotidianul Crişana, Vasile Vetişanu scria un articol de opinie intitulat "Ai sădit un pom?", prin care îşi critica elegant concitadinii pentru că nu se mai obosesc să planteze un copac, obişnuiţi fiind să aibă la îndemână tot ce îşi doresc.
"Cu un pom sădit creşte un om. Parcă simţi cum devii unul din cei care dau zilelor măsuri omeneşti. Sub geamul care stai, pomul se înalţă", se arată în articol.
"Am întâlnit oameni de la oraş, împlantaţi la etajele blocurilor, care nu pot distinge mărul de păr", descrie Vetişanu ruşinea unor orădeni.
"Nu ne lăsăm sufletul să se odihnească, cu ramul ce creşte de sub mâna noastră, sub ochii noştri, iar el ne întreabă: ", încheie jurnalistul.
Chiar dacă de la apariţia acestui editorial au trecut 40 de ani, tema e cât se poate de actuală. E o meteahnă a românului să taie pomi, dar să uite să mai şi pună ceva în loc...