1906. Du-mă acasă, măi tramvai...

La 1 martie 1906, între actualele străzi Primăriei şi Independenţei, două vagoane însoţite de poliţişti călare şi pedeştri au fost admirate de numeroşi orădeni. Era prima cursă, de probă, a unui tramvai pe străzile oraşului, însă evenimentul important s-a petrecut pe 25 aprilie, când, dimineaţa, primul vagon de tramvai era aşteptat de grupuri mari de oameni în staţii.

În oraş erau trei linii. Prima pornea de la Gara Mare pe actuala Republicii, continua peste actualul Pod Ferdinand, cotea pe Independenţei şi Parcul 1 Decembrie, apoi pe Calea Clujului până la Gara Velenţa. Linia a II-a se întindea din actuala Piaţa Unirii, pe strada Primăriei până la cazarma Cavaleriei din Calea Aradului, iar linia a treia mergea din Piaţa Unirii până la Parcul Bălcescu, ulterior fiind prelungită până la actualul Cimitir Municipal.

În 1926 s-a construit încă o linie de tramvai, între actualul Parc Traian şi Ştrandul Municipal, iar trei ani mai târziu între Gara Mare şi Episcopia Bihor. În '42 s-a prelungit linia din actuala Piaţă 1 Decembrie până în Nufărul, iar în '47 s-a construit linia dintre Teatru şi Rogerius, pe traseul Moscovei - Progresului (actuala Sfântul Apostol Andrei).

siemens.jpg2010. Oraşul celor mai scumpe tramvaie

După mai bine de un secol, la începutul lui 2008, Oradea a avut o nouă premieră: cel mai scump tramvai din ţară, model Siemens, era achiziţionat de Primărie. Şi nu un exemplar, ci zece, în valoare totală de peste 27 de milioane de euro.

Acum, oraşul are tot trei linii, cunoscute ca 1, 2 şi 3. Pe 1 şi 3 există o distincţie, negru sau roşu, în funcţie de sensul parcurs pe traseu, spre sau dinspre centru.

Linia 1 porneşte de la Podul CFR, trece pe lângă Piaţa Rogerius, iar la Parcul Olosig 1 Negru o ia spre Gara mare, iar 1 Roşu spre Decebal. Amândouă ajung în centru în Piaţa Unirii şi se întorc spre Podul CFR. "3"-ul porneşte din Nufărul, cel Negru luând-o de la Parcul 1 Decembrie spre Decebal, iar Roşul spre Gară.

Amândouă întorc spre Nufărul la Parcul Olosig. Tramvaiele de pe linia 2 leagă Nufărul de Ioşia, iar de la intersecţia străzii Primăriei cu Bulevardul Decebal continuă pe Calea Aradului până pe strada Lipovei.