1918. Întâi Unirea, apoi eliberarea
La finele lunii noiembrie 1918, când se pregătea Adunarea Naţională a românilor, sute de orădeni au pornit entuziaşti spre Alba Iulia. Delegaţia oficială a cuprins 200 de oameni, dar alte mii de bihoreni, în special din sudul judeţului, au trecut munţii pe jos ori cu căruţele. Decizia de unire a Transilvaniei cu România, luată la Alba Iulia, n-a asigurat însă eliberarea oraşului.
Comuniştii maghiari conduşi de Kun Bela au protestat şi au comis numeroase violenţe, iar în martie 1919, după ce au luat locul guvernului la Budapesta, puterea lor a devenit deplină şi la Oradea. Aceştia au creat Armata Roşie, formată în mare parte din soldaţii întorşi de pe front, au confiscat bunuri ale cetăţenilor şi i-au arestat pe fruntaşii Consiliului Naţional Român, inclusiv pe episcopul ortodox Roman Ciorogariu.
Eliberarea Oradiei a fost posibilă abia după aşa-numita "contrarevoluţie albă", când comuniştii au fost alungaţi de sute de poliţişti şi jandarmi, la iniţiativa comandantului Poliţiei, Janossy Gyula. Apoi, pe 20 aprilie 1919, în ziua de Paşti, armata română condusă de generalul Traian Moşoiu a intrat în Oradea, abia de atunci începând şi introducerea administraţiei româneşti în urbea de pe Crişul Repede.
1940. Bombe în oraş
Semnat după Primul Război Mondial, Tratatul de la Trianon a definit, între altele, frontiera Ungariei cu România (în limitele existente şi în prezent). Pacea n-a fost pe placul ungurilor, care au promovat o politică revizionistă. La 30 august 1940 România a trebuit să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei, cu o populaţie de peste 2,6 milioane de locuitori, Oradea făcând parte din teritoriile cedate.
Vestea a fost primită cu disperare de români, cărora le-a fost interzisă limba, au fost concediaţi de la locurile de muncă, iar numele le-au fost maghiarizate forţat. În 1944, când luptele celui de-al Doilea Război Mondial erau tot mai aprige, întreaga Transilvanie a devenit zonă de război, iar sute de bombe au căzut şi peste Oradea. Bombardamentele aviaţiei aliate au lovit întreg oraşul, au distrus podurile, spitalul şi au ucis sute de persoane. În septembrie, însă, trupele române şi sovietice au ajuns în oraş.
Eliberarea a fost pregătită cu lupte grele în sudul Oradiei, atacul decisiv din 12 octombrie 1944 obligând trupele ungare şi germane să se retragă. Întrucât podurile fuseseră distruse, soldaţii au trecut Crişul prin apă până la brâu, cu întregul armament, fiind primiţi cu urale de populaţia speriată şi înfometată.