1928 - Petrecăreţi disciplinaţi

În perioada interbelică, în Oradea-Mare se petrecea în cafenele centrale, luxoase şi împodobite cu candelabre şi oglinzi. Acestea erau renovate mereu pentru a introduce pe piaţa orădeană noutăţile în materie de design şi produse, aduse din marile capitale ale Europei.

Domnii purtau costume elegante, ofiţerii erau "spilcuiţi ca nişte coconiţe", iar femeile îmbrăcau mătăsuri, blănuri şi pălării cu pene colorate. Scrierile vremii arată că la sfârşitul anilor '20, în cafenele precum "Palace" sau "Royal" se asculta muzică ţigănească "de înaltă calitate", "romanţe sentimentale", muzică ritmată ungurească sau muzică militară.

Localurile serveau mâncare, "cafea excelentă şi prăjituri delicioase", aveau săli de dans, iar, din 1928, după renovare, Cafeneaua Palace avea şi o sală de biliard, "ştiind că în Oradea biliardul are mulţi adepţi şi practicanţi". Presa interbelică arată că orădenii erau petrecăreţi disciplinaţi. Ca atare, în 1928, Comandamentul militar a acceptat ca localurile să fie deschise până la 3 dimineaţa, "constatând spiritul de ordine al cetăţenilor". Totuşi, se mai încingeau şi spiritele, în unele situaţii ajungându-se chiar la duel, deşi această practică era pedepsită de lege.

03 Dorobanti.jpg2011 - Party pe Dorobanţi

Şi azi localurile din oraş se bat să-şi atragă clientela prin promoţii, petreceri tematice, invitaţi speciali sau decoraţiuni inedite. Lupta acerbă se dă între cluburile de noapte şi cafenele, care în ultimii ani, au atras mulţi tineri ţinând deschis aproape până dimineaţa. În 2011, "crema" petrecăreţilor (nu atât de eleganţi ca-n anii '30!) se adună la cafenelele de fiţe înşirate pe strada Vasile Alecsandri, denumită de ei "Dorobanţi", după celebrul bulevard cu pretenţii din Bucureşti.

Fie că stau ziua la terasele de pe trotuar, fie că petrec până dimineaţa pe ritmuri de muzică house, electro sau comerciale, mulţi dintre tinerii oraşului parchează (chiar şi la propriu) acolo, în fiecare weekend. Zone de interes pentru viaţa de noapte au rămas şi Pasajul Vulturul Negru, dar şi alte cluburi centrale. Iar petrecăreţii nu mai sunt atât de disciplinaţi ca înaintaşii lor.

După multe plângeri din partea riveranilor, Primăria a încercat să promoveze un regulament care punea la plată localurile ce servesc alcool după ora 22, respectiv 23, în weekend. Hotărârea a fost atacată în contencios administrativ de Prefectură, care, în luna mai, a câştigat, definitiv şi irevocabil, lupta. Aşadar, distracţia poate să continue...